Bülent Ersoy (; n. Bülent Erkoç la ) o cântăreață, actriță și personalitate media din Turcia. Este cunoscută drept una dintre cele mai populare cântărețe de muzică turcească. Ersoy are numeroase șlagăre renumite, precum „Ümit Hırsızı” (Hoțul de speranțe), „Geceler” (Nopțile), „Beddua” (Blestemul), „Maazallah” (Doamne ferește), „Biz Ayrılamayız” (Nu ne putem despărți) și „Sefam Olsun” (Să mă bucur). Ersoy a lansat peste treizeci de albume până în prezent și și-a făcut un nume în istoria muzicii turcești. Ea rămâne o emblemă a comunității LGBTQ+ din Turcia.
Biografie Bülent Erkoç s-a născut la 9 iunie 1952 în Istanbul, fiind singurul fiu al unei familii din clasa de mijloc urbană. Tatăl ei era din Bursa, iar mama ei din Trabzon. Niciunul dintre părinți nu era religios, însă, cu toate acestea, ea a resimțit în copilărie, recitând sub mese la vârsta de 5 ani. Ersoy a fost o tânără cuminte, dar sensibilă, care s-a izolat în mare parte a copilăriei. Ambii ei părinți erau bancheri și se aștepta ca și ea să urmeze aceeași carieră, fiind înscrisă la Liceul Comercial din Kadıköy.
Ea a fost inițiată în de către bunicii ei, care cântau la țiteră și la lăută. Arătând talent încă de la o vârstă fragedă, a luat lecții private de muzică cu bunicii ei, iar mai târziu a studiat la după absolvirea liceului. Fostul ei profesor avea să afirme mai târziu că ea a urmat Conservatorul doar 2 luni. În timpul studiilor, a luat lecții private cu cântăreți clasici de renume, precum Melahat Pars și Rıdvan Aytan.
Carieră muzicală
Primii ani ai carierei și afirmarea În 1970, a participat la un concurs de canto organizat de Biroul de Concerte Sunar și a câștigat locul întâi, alături de un premiu în bani de 1.000 de lire și o placă comemorativă. În această perioadă, a avut prima experiență pe scenă la localul Özlem Family GazinoCuvântul „gazino” este adesea tradus literal ca „cazino”, ceea ce este înșelător. Rüstem Ertuğ Altınay explică: „...viața de noapte din orașele mari, în special din Istanbul, consta în principal din taverne grecești și cluburi de noapte numite gazino. Acele cluburi de noapte ofereau... programe de ore întregi care reuneau mai mulți cântăreți, dar și comedianți și dansatoare din buric.” din Üsküdar, devenind solistă principală (assolist) și lucrând acolo timp de trei luni. În 1971, a lansat primul ei disc de 45 RPM comercial prin casa de discuri Sanar Plak, acest disc conținând piesele „Lüzûm Kalmadı” și „Neye Yarar Gelișin”, ambele atribuite inițial lui Muzaffer Özpınar. thumb|Un panou la Maksim Gazino care promovează spectacolele lui Bülent Ersoy (anii 1970). În 1974, Ersoy a început să cânte la Maksim Gazino în centrul Istanbulului, unde avea să lanseze al doilea ei album clasic, „Tutî-i Mucize Gûyem Ne Desem Lâf Değil”, cu referire la Nef'i. Într-o perioadă în care muzica pop și erau populare în Turcia, decizia de a cânta în stil clasic a ieșit în evidență, albumul doborând, conform relatărilor, recordurile de vânzări. Proprietarul, Fahrettin Aslan, a promovat-o ulterior pe Ersoy ca artist principal (assolist) la Maksim Gazino, unde a început să cânte profesionist sub noul nume de familie „Ersoy” („neam viteaz”), schimbându-l pe cel original, „Erkoç” („berbec viteaz”), la recomandarea lui .
Schimbarea de gen și interdicția pe scenă
Ersoy a început de la în jurul anului 1979, începând și prezentându-se ca femeie, stârnind o atenție publică uriașă din partea . Într-un caz, un membru al din Parlamentul Turc, Ahmet Buldanlı, a luat cuvântul și a susținut că ea „călca în picioare valorile de onoare, castitate și moralitate din Turcia”, numind-o pe Ersoy „această arătare blestemată”. Curios, el avea să afirme în același discurs că Ersoy era „mai frumoasă decât orice femeie care susține că este frumoasă”. Buldanlı a încheiat acuzând-o pe Ersoy de evaziune fiscală din cauza ținutelor sale scumpe și cerând guvernului să o investigheze. Ca răspuns, Ersoy a declarat: „Din anumite motive, domnul Ahmet s-a fixat pe mine. Având în vedere că vorbește despre mine când sunt în joc , trebuie să aibă ceva în minte”.
În martie 1980, s-a anunțat că Ersoy va suferi o și că rolul ei din filmul „Beddua” („Blestemul”), lansat împreună cu un album cu același nume, va fi ultimul ei rol masculin. În același an, ea a fost supusă unei , iar ulterior și-a arătat noii sâni la Târgul Internațional din İzmir în luna august, ceea ce a dus la urmărirea ei penală și la o reținere de 45 de zile. Prima ei înfățișare din 2 septembrie a ținut prima pagină a ziarelor timp de mai multe zile, fiind umbrită doar de brusca lovitură de stat din 1980 care l-a adus la putere pe conservatorul Kenan Evren. În aceeași lună, Ersoy a fost arestată din nou pentru că a insultat un judecător la beție, fiind închisă într-o secție separată a închisorii din din cauza confuziei privind sexul ei. În urma deciziei din octombrie de a se prezenta la înfățișări în haine bărbătești în loc de haine femeiești, pedeapsa ei cu închisoarea de aproape un an a fost suspendată în noiembrie pentru „bună purtare”, având de plătit doar o amendă. În ianuarie 1981, a fost obligată să semneze o declarație prin care i se interzicea să mai apară pe scenă în haine femeiești, ca parte a măsurilor drastice ale lui Evren împotriva „devierii sociale”.
Fiind deja una dintre cele mai populare cântărețe și actrițe din Turcia la acea vreme, ea a obținut notorietate internațională în aprilie 1981, după ce a suferit operația de reatribuire de gen anunțată anterior la Spitalul Charing Cross din Londra, păstrându-și prenumele „”, deși era un nume masculin. În aceeași săptămână a operației, a fost lansat filmul semi-autobiografic exagerat „Söhretin Sonu” („Sfârșitul faimei”), care detalia luptele ei cu disforia de gen și tranziția ei, împreună cu lansarea albumului „Yüz Karası” („Rușine”).
După revenirea în Turcia, a depus o cerere pentru a fi recunoscută oficial ca femeie, iar în urma unei examinări fizice care a stabilit că „nu există nicio diferență între cele născute femei și Ersoy”, un judecător i-a aprobat cererea. Totuși, un procuror a atacat această decizie în ianuarie 1982, ceea ce a dus la respingerea cazului și la rejudecarea acestuia de către după șase luni de inacțiune. În mai 1982, Ersoy a fost supusă mai multor examinări fizice de către două noi autorități medicale în cadrul rejudecării, acestea concluzionând că Ersoy nu era femeie, ci de fapt un „homosexual masculin”, ceea ce a dus la pierderea procesului, situație repetată și în 1984. Simultan, lui Ersoy i s-a interzis să mai cânte în Istanbul în iunie 1981 pentru „promovarea homosexualității”, urmată de interdicții de a urca pe scenă în toate celelalte orașe din Turcia și la TRT, singura companie de radio și televiziune din Turcia la acea vreme. Încercările lui Ersoy de a anula această interdicție au fost respinse de instanțe în mai multe rânduri, adesea pe baza unor argumente paradoxale. Aceste probleme au determinat-o să încerce să se sinucidă prin supradoză în ianuarie 1982. A părăsit Turcia în 1983 în semn de protest față de persecuția împotriva ei și pentru a continua să cânte în ciuda interdicției din țară.
Exilul și continuitatea faimei Ersoy și-a continuat cariera muzicală în special în Germania de Vest, cântând pentru comunitatea tot mai mare de turci de acolo. De asemenea, a efectuat turnee în Țările de Jos, Belgia și Franța și a devenit primul artist turc care a concertat la Madison Square Garden din New York în 1983. Alături de muzică, a jucat în mai multe filme turcești în timpul exilului. În ciuda exilului, Ersoy și-a menținut faima atât în afara Turciei, cât și în interiorul ei, în ciuda ostilității guvernului față de ea în această perioadă.
În ianuarie 1988, , Turgut Özal, a anulat multe dintre politicile regresive ale lui Evren, inclusiv interdicția lui Ersoy de a urca pe scenă, permițându-i astfel să se întoarcă în Turcia în aceeași lună. În mai, reformele lui Özal au permis persoanelor transgen care au suferit o operație de reatribuire de gen să își schimbe legal genul, permițându-i lui Ersoy să își obțină „cartea de identitate roz” mai târziu în acel an.
Anii „Abla” Îndată ce s-a întors în Turcia în ianuarie 1988, a lansat „Hasret Konserleri” („Concertele dorului”), care au fost concerte publice gratuite susținute pe stadioane precum , și Abdi İpekçi Arena, atrăgând mulțimi impresionante. În august, a lansat albumul „Biz Ayrılamayız” („Nu ne putem despărți”), pe care se afla celebra ei piesă „Geceler” („Nopțile”), marcând o nouă eră în cariera ei muzicală. Întoarcerea lui Ersoy a fost primită cu brațele deschise de societatea turcă, mulți numind-o de acum „Bülent Abla”, adică „Sora mai mare Bülent” în limba turcă, arătându-și astfel acceptarea atât a tranziției sale, cât și a carierei muzicale, devenind chiar mai populară decât înainte.
La 13 octombrie 1989, Ersoy concerta în İzmir, când un fost membru al organizației , Hacı Tepe, i-a cerut să cânte piesa patriotică folk „”. Când a refuzat de două ori, Tepe a împușcat-o pe Ersoy de cinci ori, rănind-o grav pe cântăreață. A supraviețuit rănilor, dar și-a pierdut un rinichi. Tepe a fost arestat și condamnat la 16 ani de închisoare, familia sa renegându-l și cerându-și scuze personal lui Ersoy. Tepe, eliberat la începutul lunii octombrie 2006, și-a exprimat ulterior regretul față de incident, spunând că a fost o „greșeală din tinerețe” din cauză că s-a simțit stânjenit în fața prietenilor și declarând despre Ersoy: „Este o doamnă a muzicii, o respect, îi sărut mâinile”.
Anii '90 sunt adesea considerați perioada în care cariera ei a înflorit, iar statutul ei de „Abla” și mai târziu de „Diva” s-a consolidat. A lansat mai multe albume într-o succesiune rapidă, precum „Öptüm” („Sărutări”) în 1990 și „Bir Sen Bir de Ben” („Doar tu și cu mine”) în 1991. Albumul ei „Ablan Kurban Olsun Sana” („Sora ta mai mare s-ar sacrifica pentru tine”), lansat în 1992, i-a consolidat statutul de „Abla” a Turciei. Au urmat curând și alte albume precum „Sefam Olsun” („Să mă bucur”) în 1993 și „Akıllı Ol” („Fii cuminte”) în 1994. Această eră a carierei sale s-a caracterizat prin încorporarea stilului popular pop- în stilul ei clasic, mai ales în albume precum „Ablan Kurban Olsun Sana” și „Sefam Olsun”.
În februarie 1995, a lansat albumul „Alaturka 95”, o revenire la stilul mai clasic care o consacrase. Piesa „Aziz Istanbul”, care deschide albumul, includea înregistrări cu ea recitând în arabă. Aceasta a stârnit o dezbatere aprinsă și complexă în rândul clericilor musulmani și al populației, atât cu privire la utilizarea ezanului islamic , cât și dacă i se permitea chiar să recite ezanul ca . În același an a început emisiunea „Bülent Ersoy Show”, unde a devenit o personalitate media și comentatoare culturală, cântând adesea duete cu alți cântăreți turci renumiți în cadrul emisiunii. Mai târziu în acel an, în decembrie, a lansat albumul „Benim Dünya Güzellerim” („Frumusețile lumii mele”).
De la Abla la Divă La 30 martie 1997, Ersoy a susținut un concert de patru ore cu o orchestră formată din 50 de muzicieni la sala de concerte Olympia din Paris, interpretând piese noi de pe albumul ei neanunțat anterior, „Maazallah” („Doamne ferește”). În urma acestei prestații, statul Azerbaidjan i-a acordat titlul de „Artist al Poporului”. Înainte de lansarea albumului, presa turcă a creat o mare anticipare, amplificată de personajul ei extravagant (camp) și dramatic, generând un număr mare de precomenzi. Albumul a fost lansat pe 11 aprilie, piesa de titlu „Maazallah” având un succes uriaș, remarcându-se prin tonul său dramatic și teatral. Succesul piesei „Maazallah” și personajul ei public dramatic și uneori agresiv i-au determinat pe mulți să o numească cu afecțiune „Diva” din acel moment.
2011–12: Așktan Sabıkalı thumb|200px|Artiștii de muzică clasică turcească Bülent Ersoy, și , 2012