Rugby union, cunoscut adesea pur și simplu ca rugby, este un sport de echipă cu contact care își are originea la Rugby School, în Anglia, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Rugby-ul presupune alergarea cu balonul în mână. În forma sa cea mai răspândită, rugby-ul în XV, jocul se dispută între două echipe a câte 15 jucători, cu un balon oval, pe un teren dreptunghiular. La ambele capete ale terenului se află buturi în formă de H. Obiectivul jocului este acumularea unui număr mai mare de puncte decât echipa adversă prin marcarea de încercări (eseuri), transformări, lovituri de pedeapsă și dropgoluri. Rugby union este unul dintre cele două coduri principale ale rugby-ului, celălalt fiind rugby-ul în XIII (rugby league).
Rugby union este un sport popular în întreaga lume, practicat de persoane indiferent de sex, vârstă sau constituție fizică. În 2023, existau peste 10 milioane de jucători la nivel mondial, dintre care 8,4 milioane erau înregistrați. World Rugby, denumită anterior International Rugby Football Board (IRFB) și International Rugby Board (IRB), este forul internațional de conducere al rugby union din 1886 și are în prezent 116 membri cu drepturi depline și 18 membri asociați.
În 1845, primele reguli ale jocului au fost redactate de elevii de la Rugby School; alte momente importante din dezvoltarea timpurie a rugby-ului au fost decizia clubului Blackheath F.C. de a părăsi The Football Association în 1863 și, în 1895, sciziunea dintre rugby union și rugby-ul în XIII. Din punct de vedere istoric, rugby union a fost un sport de amatori, însă în 1995 au fost eliminate restricțiile formale privind remunerarea jucătorilor, ceea ce a permis pentru prima dată practicarea profesionistă a sportului la cel mai înalt nivel.
Rugby union s-a răspândit inițial în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda, iar printre primii promotori importanți ai sportului din afara acestora s-au numărat Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Franța. Sportul se bucură de popularitate în principal în Regatul Unit, Irlanda, Franța, Noua Zeelandă, Australia, Italia, Fiji, Tonga, Samoa, Georgia, Africa Australă, Argentina și, mai recent, în Japonia, Coreea de Sud, America de Sud, Statele Unite ale Americii și Canada, răspândirea sa producându-se în perioada de expansiune a Imperiului Britanic, precum și, în Europa, prin intermediul promotorilor francezi (Rugby Europe). Printre țările în care rugby union a devenit de facto sport național se numără Fiji, Georgia, Madagascar, Noua Zeelandă, Samoa, Tonga și Țara Galilor.
Meciurile internaționale de rugby în XV se dispută din 1871, când primul meci a avut loc între Scoția și Anglia, la Raeburn Place din Edinburgh. Cupa Mondială de Rugby, organizată pentru prima dată în 1987, se desfășoară o dată la patru ani. Turneul celor Șase Națiuni din Europa și Rugby Championship din emisfera sudică sunt alte competiții internaționale importante de rugby în XV, organizate anual.
Cupa Mondială de Rugby feminin a fost organizată pentru prima dată în 1991, iar Statele Unite au câștigat ediția inaugurală. Turneul celor Șase Națiuni feminin, organizat pentru prima dată în 1996 doar cu cele patru Home Nations, se desfășoară anual în paralel cu competiția masculină.
Printre competițiile naționale de club și cele provinciale de rugby în XV se numără Premiership Rugby în Anglia, Top 14 în Franța, Bunnings NPC în Noua Zeelandă, League One în Japonia și Currie Cup în Africa de Sud. Alte competiții transnaționale intercluburi sunt United Rugby Championship, la care participă cluburi din Irlanda, Italia, Scoția, Africa de Sud și Țara Galilor, European Rugby Champions Cup în Europa și Super Rugby în Australia, Noua Zeelandă și insulele din Pacific.
Istorie
Printre formele primitive de fotbal s-a numărat harpastum, practicat de romani, în care două echipe adverse încercau să arunce o minge mare în poarta adversă, luptând pentru posesia acesteia. Irlandezii din Evul Mediu practicau caid, purtând o vezică umflată și folosind copaci arcuiți drept porți. Galezii practicau un joc între parohii, cu o minge din lemn, numit cnapan. Francezii practicau la soule, iar georgienii lelo burti. „Fotbalul” ca joc era deja bine consacrat la Rugby School în 1803, iar până în anii 1830 era permisă alergarea cu balonul în mână, însă jucătorul putea fi oprit prin hacking (lovirea cu piciorul în tibie) și collaring (prinderea de guler). thumb|Rugby School din Rugby, Warwickshire, cu un teren de rugby în prim-plan|alt=Imagine panoramică a unei școli engleze vechi, cu un turn central și un teren de sport în prim-plan. Fostului elev al Rugby School Albert Pell i se atribuie înființarea primei echipe de „fotbal” în perioada în care era student la Universitatea Cambridge. În această perioadă timpurie, marile școli private foloseau fiecare reguli diferite, iar foștii elevi de la Rugby și Eton încercau să introducă regulile preferate și în universitățile lor. Un moment important în dezvoltarea timpurie a rugby-ului a fost redactarea, în 1845, a unui set de reguli scrise la Rugby School, urmat de Regulile Cambridge, redactate în 1848.
Înființată în 1863, Federația Engleză de Fotbal (FA) a început să codifice un set de reguli universale ale fotbalului. Noile reguli interziceau în mod explicit jucătorilor să alerge cu balonul în mână și interziceau și hacking-ul (lovirea adversarilor cu piciorul în tibie), ambele fiind procedee permise și frecvent utilizate potrivit regulilor de la Rugby School. În semn de protest față de impunerea noilor reguli, Blackheath Club a părăsit FA, fiind urmat de alte câteva cluburi care preferau, de asemenea, „regulile de la Rugby”. Deși aceste cluburi au decis la scurt timp după aceea să interzică hacking-ul, separarea a devenit permanentă, iar regulile codificate de FA au devenit regulile fotbalului (association football), în timp ce cluburile care preferaseră regulile de la Rugby au înființat Rugby Football Union în 1871, iar codul lor a devenit cunoscut drept rugby football.
În 1895 a avut loc o sciziune majoră în rugby în Anglia, numeroase cluburi din nordul țării părăsind RFU din cauza disputei privind compensarea jucătorilor pentru veniturile pierdute prin absența de la locul de muncă. Sciziunea a evidențiat diviziunile sociale și de clasă existente în acest sport în Anglia. Deși regulile jocului nu au constituit cauza separării, echipele desprinse au adoptat ulterior o serie de modificări ale regulamentului, dând astfel naștere codului distinct numit rugby în XIII (rugby league). Codul RFU a primit ulterior denumirea de „rugby union” pentru a fi diferențiat de rugby-ul în XIII, însă ambele coduri sunt cunoscute pur și simplu sub denumirea de „rugby” în cea mai mare parte a lumii.
Primele meciuri internaționale Primul meci internațional de rugby s-a disputat la 27 martie 1871, la Edinburgh, între reprezentativele masculine ale Scoției și Angliei. Scoția s-a impus cu un gol și o încercare, față de un gol al Angliei. Până în 1881, atât Irlanda, cât și Țara Galilor aveau selecționate reprezentative, iar în 1883 a început prima competiție internațională, competiție care avea să evolueze ulterior în actualul Turneu al celor Șase Națiuni. Tot în 1883 s-a desfășurat primul turneu de rugby în VII, Melrose Sevens, care continuă să fie organizat anual.
În 1888 au avut loc două turnee importante peste mări: o selecționată a Insulelor Britanice a vizitat Australia și Noua Zeelandă – deși era o inițiativă privată, aceasta a pus bazele viitoarelor turnee ale British and Irish Lions; iar echipa New Zealand Native a fost prima echipă de peste mări care a evoluat în fața publicului britanic. thumb|left|James Ryan, căpitanul echipei Armatei Noii Zeelande, primind Cupa Regelui de la George al V-lea|alt=Fotografie alb-negru a unui teren de rugby, în care trei bărbați în uniformă militară, unul dintre ei fiind regele George al V-lea, îi înmânează unui jucător de rugby îmbrăcat în echipament negru un trofeu de argint. În spatele acestuia se află, aliniați, ceilalți membri ai echipei.
În perioada de început a rugby union, înaintea apariției transportului aerian comercial, echipele de pe continente diferite se întâlneau rareori. Primele două turnee importante au avut loc ambele în 1888selecționata Insulelor Britanice a efectuat un turneu în Noua Zeelandă și Australia, urmată de echipa Noii Zeelande, care a efectuat un turneu în Europa. În mod tradițional, cele mai prestigioase turnee erau cele efectuate de marile echipe din emisfera sudică – Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud – în emisfera nordică, precum și turneele retur ale selecționatei britanico-irlandeze. „În primul secol al istoriei rugby union, IRB a recunoscut statutul internațional al unui meci numai dacă ambele echipe participante proveneau dintr-un grup restrâns: Australia, British Lions, Anglia, Franța, Irlanda, Noua Zeelandă, Scoția, Africa de Sud și Țara Galilor.” Turneele durau luni întregi, din cauza timpilor mari de călătorie și a numărului ridicat de meciuri disputate; echipa Noii Zeelande din 1888 și-a început turneul în Hawke's Bay în iunie și nu și-a încheiat programul decât în august 1889, după ce disputase 107 meciuri de rugby. Echipele internaționale aflate în turneu disputau meciuri test împotriva altor reprezentative naționale, precum și partide împotriva unor echipe de club și de comitat în emisfera nordică, respectiv împotriva unor selecționate provinciale sau statale în emisfera sudică. „1 October: The original Wallabies beat a strong Gloucestershire XV 16–0 at Kingsholm, 2 October: The Invincible Second All Blacks have their toughest tour assignment when they are considered lucky to scrape home 13–10 against a star-studded Newport XV, 2 October: Argentina serve notice of their rapidly rising rugby stock by beating a Cardiff side captained by Gerald Davies.”
Între 1905 și 1908, cele trei mari puteri ale rugby-ului din emisfera sudică și-au trimis pentru prima dată echipele în turnee în emisfera nordică: Noua Zeelandă în 1905, urmată de Africa de Sud în 1906 și de Australia în 1908. Toate cele trei echipe au adus noi stiluri de joc, niveluri de pregătire fizică și tactici, obținând rezultate mult mai bune decât anticipaseră criticii. „Când au sosit în această țară [Marea Britanie], erau considerați o necunoscută, dar nu se anticipa că vor putea opune o rezistență prea mare echipelor britanice mai puternice. Rezultatul primului meci, împotriva Devon, era considerat de majoritatea susținătorilor britanici ca fiind dinainte stabilit.”
Echipa Noii Zeelande aflată în turneu în 1905 executa un haka înaintea fiecărui meci, ceea ce l-a determinat pe oficialul Welsh Rugby Union Tom Williams să propună ca jucătorul galez Teddy Morgan să conducă publicul în intonarea imnului național galez, Hen Wlad Fy Nhadau, drept răspuns. După ce Morgan a început să cânte, publicul i s-a alăturat: a fost prima dată când un imn național a fost cântat la începutul unui eveniment sportiv. În 1905, Franța a disputat împotriva Angliei primul său meci internațional.
Rugby-ul în XV a figurat în programul Jocurilor Olimpice de patru ori la începutul secolului al XX-lea. În timpul Primului Război Mondial nu s-au disputat meciuri internaționale și nici partide de club organizate sub egida federațiilor de rugby, însă competițiile au continuat prin intermediul unor echipe militare, precum echipa Armatei Noii Zeelande. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, majoritatea țărilor nu au disputat meciuri internaționale, deși Italia, Germania și România au jucat un număr limitat de partide, iar echipele universităților Cambridge și Oxford au continuat să dispute anual meciul universitar tradițional.
Primul turneu internațional de rugby în VII recunoscut oficial a avut loc în 1973 la Murrayfield, unul dintre cele mai mari stadioane din Scoția, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia centenarului Scottish Rugby Union.
Cupa Mondială și profesionalizarea