Hoagland Howard Carmichael () a fost un muzician, compozitor, textier, actor, autor și avocat american. Carmichael a fost unul dintre cei mai de succes compozitori de pe în anii 1930 și 1940 și s-a numărat printre primii cantautori care au utilizat noile tehnologii de comunicare, precum transmisiunile radio, televiziunea, microfoanele și înregistrările sonore (discurile muzicale).
Carmichael a compus câteva sute de cântece, dintre care 50 au ajuns șlagăre de mare succes. Este cunoscut în special pentru compunerea a patru dintre cele mai înregistrate cântece americane din toate timpurile: „Stardust” (1927), cu versuri de Mitchell Parish, „Georgia on My Mind” (1930), cu versuri de , „The Nearness of You” (1937), cu versuri de , și „Heart and Soul” (1938), cu versuri de Frank Loesser.
A colaborat, de asemenea, cu textierul (1909–1976) la piesele „Lazybones” (1933) și „Skylark” (1941). În 1946, a lansat piesa „Ole Buttermilk Sky”, inclusă pe coloana sonoră a westernului Canyon Passage (1946) — film în care a și jucat alături de Dana Andrews, Brian Donlevy, Susan Hayward și Ward Bond, în rolul unui prospector ce cânta la ukulele și chitară din șaua unui catâr. Piesa i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar în martie 1947.
Patru ani mai târziu, în 1951, piesa „In the Cool, Cool, Cool of the Evening”, scrisă în colaborare cu textierul , a fost distinsă cu Premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală. În plus, Carmichael s-a remarcat ca actor de compoziție și interpret muzical în alte 14 filme, a fost gazda a trei emisiuni radiofonice de varietăți, a apărut la televiziune și a semnat două volume autobiografice.
Biografie Hoagland Howard („Hoagy”) Carmichael s-a născut la 22 noiembrie 1899 în Bloomington, Indiana, fiind primul copil și singurul fiu al lui Howard Clyde și al Lidei Mary (Robison) Carmichael. Părinții i-au dat numele după o trupă de circ numită „Hoaglands”, care se cazase în casa familiei în timpul sarcinii mamei sale. Tatăl său a lucrat ca birjar și mai târziu ca electrician, în timp ce mama sa, o pianistă versatilă, cânta în cinematografele mute și la petreceri private pentru a-și rotunji veniturile. Hoagy a avut două surori mai mici, Georgia și Joanne.
Din cauza instabilității financiare a tatălui său, familia se muta frecvent. Hoagy și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Bloomington, reședința comitatului Monroe, un oraș universitar ce găzduia campusul principal al Universității din Indiana și se afla în apropierea capitalei statului, Indianapolis. În 1910, pe când Hoagy avea în jur de 11 ani, familia s-a mutat în , MontanaRecensământul federal al Statelor Unite din 1910.
Mama sa l-a învățat de mic să cânte cu vocea și la pian. Cu excepția câtorva lecții de pian luate cu Reginald DuValle — un dirijor și acordeonist din Indianapolis, cunoscut drept „decanul de vârstă al jazzului din Indiana” —, Carmichael nu a avut parte de nicio pregătire muzicală formală. Ca pianist a fost în mare parte autodidact, iar ca compozitor, în totalitate. Familia Carmichael s-a întors în Indianapolis în 1916, unde Hoagy a urmat Liceul Emmerich Manual; la doar 16 ani a abandonat însă școala pentru a contribui la întreținerea familiei. Trei ani mai târziu, în 1919, s-au mutat din nou în Bloomington, unde acesta a absolvit Liceul din Bloomington.
Pentru inspirație muzicală, Carmichael îi asculta pe celebrii pianiști de ragtime Hank Wells și Hube Hanna. La 18 ani, pentru a completa veniturile modeste ale familiei, a lucrat în construcții, într-o fabrică de lanțuri de bicicletă și la un abator. Această perioadă dificilă i-a fost îndulcită de duetele la pian interpretate alături de mama sa și de prietenia cu DuValle, care l-a inițiat în improvizația de jazz la pian. Cariera sa muzicală profesionistă a debutat în 1918, când a fost plătit cu 5 dolari pentru o cântare la un bal studențesc al Universității din Indiana.
Moartea surorii sale în vârstă de doar trei ani, survenită în 1918, cel mai probabil din cauza pandemiei de gripă spaniolă, l-a afectat profund. Mai târziu avea să-și amintească: „Sora mea Joanne a fost o victimă a sărăciei. Nu ne-am putut permite un doctor bun sau îngrijiri adecvate și atunci am jurat că nu voi mai fi niciodată falit în viața mea.”
După absolvirea liceului, Carmichael a urmat cursurile Universității din Indiana din Bloomington, unde a obținut o diplomă de licență în arte în 1925. A fost membru al frăției Kappa Sigma și a concertat la pian prin Indiana și Ohio alături de formația sa, „Carmichael's Collegians”.
În jurul anului 1922, Carmichael l-a cunoscut pe , un cornetist și pianist de ocazie din Iowa. Au legat o prietenie strânsă și au început să cânte împreună. În 1923, în timpul unei vizite la Chicago, Beiderbecke i l-a prezentat pe Louis Armstrong, pe atunci muzician în trupa 's Creole Jazz Band, alături de care Carmichael avea să colaboreze ulterior. Armstrong a continuat să-i influențeze compozițiile; la începutul anilor 1930, Carmichael îi mărturisea soției sale într-o scrisoare că intenționa să se întâlnească cu Armstrong pentru a învăța secretele „notelor frumoase”. Sub influența lui Beiderbecke, el a încercat să cânte și la cornet, însă a renunțat rapid deoarece fizionomia nu-i permitea să folosească muștiucul. De la Beiderbecke a preluat, de asemenea, influențe din muzica clasică și impresionistă.
Primul cântec înregistrat al lui Carmichael, intitutal inițial „Free Wheeling”, a fost scris pentru Beiderbecke. Piesa a fost înregistrată ulterior sub titlul „Riverboat Shuffle” de formația lui Beiderbecke, The Wolverines, în 1924, la casa de discuri Gennett Records din Richmond, Indiana, devenind o piesă de referință în jazz (versurile de Mitchell Parish au fost adăugate în 1939). Printre primele compoziții muzicale ale lui Carmichael s-au numărat și „Washboard Blues” și „Boneyard Shuffle”, înregistrate de Curtis Hitch și formația sa, „Hitch's Happy Harmonists”, tot la Gennett Records. Interpretarea instrumentală a piesei „Washboard Blues”, înregistrată la 19 mai 1925, a reprezentat prima imprimare în care Carmichael a interpretat propriile compoziții, incluzând un solo de pian improvizat.
După ce a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Indiana în 1926, Carmichael s-a mutat în Florida, unde a lucrat ca funcționar juridic într-un cabinet de avocatură din West Palm Beach. Cu toate acestea, după ce a picat examenul de primire în profesia de avocat din Florida, s-a întors în Indiana în 1927. S-a alăturat casei de avocatură Bingham, Mendenhall and Bingham din Indianapolis și a promovat examenul de barou din Indiana, însă și-a dedicat cea mai mare parte a energiei muzicii. Carmichael își descria astfel metoda de compoziție: „Nu tu scrii melodiile, ci le găsești... Dacă găsești începutul unei melodii bune și degetele nu-ți rătăcesc pe clape, linia melodică va ieși la iveală în scurt timp.”
Carieră Carmichael a compus câteva sute de cântece, dintre care 50 au ajuns șlagăre de mare succes de-a lungul lungii sale cariere. În prima parte a activității sale ca compozitor în Indiana (1924–1929), a scris și a interpretat în stilul improvizat Hot Jazz, popular în rândul orchestrelor de jazz pentru dans. În perioada în care a locuit la New York (1929–1936), a compus piese de sine stătătoare, concepute independent de alte producții, cum ar fi spectacolele de teatru sau filmele. Cântecele sale din această perioadă au continuat să păstreze influențe de jazz. În ultimii ani petrecuți în California (1936–1981), piesele sale au fost preponderent instrumentale, iar aproape cincizeci dintre ele au fost scrise special pentru film sau au fost incluse pe coloane sonore.
Carmichael a realizat sute de înregistrări între anul 1925 și moartea sa din 1981. De asemenea, a apărut la radio, la televiziune, în filme și în spectacole live, dovedindu-și polivalența. Deoarece îi lipsea forța vocală necesară pentru a cânta pe scenă fără amplificare și avea un timbru neobișnuit — pe care el însuși îl descria ca fiind „fals și nazal” —, a profitat de noile tehnologii electrice, în special de microfon, de amplificarea sunetului și de progresele din domeniul înregistrărilor audio. În calitate de solist-pianist, Carmichael s-a remarcat prin abilitatea de a-și promova compozițiile în fața textierilor, editorilor muzicali și producătorilor de film, dar și în fața publicului larg, folosindu-se de microfon pe scenă și în presa scrisă și audiovizuală.
Primii ani La 31 octombrie 1927, Carmichael a înregistrat „Star Dust” — una dintre cele mai cunoscute piese ale sale — la studioul Gennett Records din Richmond, Indiana, asigurând el însuși solo-ul de pian. Pentru sesiunea de înregistrări de la sfârșitul lunii octombrie, Carmichael i-a cooptat pe și Bix Beiderbecke, alături de membri ai Orchestrei (printre care se numărau și frații Dorsey); nu se știe însă cu exactitate care dintre muzicienii orchestrei au participat la sesiunea din 31 octombrie, când piesa a fost imprimată inițial. Casa de editură Mills Music din New York a publicat melodia ca solo alert de pian în ianuarie 1929, sub titlul schimbat „Stardust” (republicând-o în mai 1929 cu versurile adăugate de Mitchell Parish).
Piesa „Stardust” a atras puțină atenție până în 1930, când și orchestra sa au înregistrat-o ca pe o baladă sentimentală într-un tempo mai lent — o reorchestrare atribuită adesea aranjorului trupei, Victor Young. Cântecul a devenit rapid un șlagăr, primul dintr-o serie lungă pentru Carmichael. Linia sa melodică neconvențională în tempo moderat — un cântec despre un cântec — a devenit ulterior un pilon al , fiind preluat și înregistrat de sute de artiști, printre care Artie Shaw, Nat King Cole, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Willie Nelson și .
Carmichael a obținut o recunoaștere și mai mare după ce Paul Whiteman și orchestra sa au înregistrat „Washboard Blues” la casa de discuri Victor Records din Chicago, în noiembrie 1927, avându-l pe Carmichael la voce și pian. Piesele „March of the Hoodlums”, compusă de Carmichael, și „Walkin' the Dog”, aparținându-i lui Sheldon Brooks, au fost realizate în timpul ultimei sale sesiuni de înregistrări la studioul Gennett Records din 2 mai 1928, alături de o formație pe care o selectase personal.
În 1929, după ce a realizat că prefera să facă muzică și că nu avea nicio înclinație sau interes pentru cariera de avocat (fiind concediat de la casa de avocatură), Carmichael s-a mutat la New York. Acolo a lucrat la o firmă de brokeraj în timpul săptămânii, iar serile și le dedica compoziției muzicale, inclusiv realizării unor piese pentru musicaluri hollywoodiene. La New York, Carmichael l-a cunoscut pe , impresarul lui Duke Ellington și editor de partituri, pe care l-a angajat pentru a-i organiza sesiuni de înregistrări. Primul cântec important al lui Carmichael pe propriile versuri a fost „Rockin' Chair”, înregistrat de Louis Armstrong și , iar mai târziu, la 21 mai 1930, de propriul grup de studio selectat personal (din care făceau parte Beiderbecke, Bubber Miley, Benny Goodman, , , , și ).
Anii 1930 După crahul bursier din octombrie 1929, economiile obținute cu greu de Carmichael au scăzut considerabil. Din fericire, Louis Armstrong înregistrase „Rockin' Chair” la studiourile Okeh în 1929, oferindu-i lui Carmichael un sprijin financiar și profesional de care avea mare nevoie. Piesa a devenit unul dintre standardele de jazz ale acestuia. Carmichael a compus și a înregistrat „Georgia on My Mind” (versuri de ) în 1930. Cântecul a devenit un alt reper al muzicii de jazz, precum și un standard pop, în special după Al Doilea Război Mondial. De asemenea, Carmichael a aranjat și a înregistrat în 1930 piesa „Up a Lazy River”, compusă de . Deși Carmichael și trupa pe care o adunase înregistraseră pentru prima dată „Stardust” ca piesă instrumentală în 1927, Bing Crosby a imprimat melodia cu versurile lui Mitchell Parish în 1931.