Karlo Knezić (uneori întâlnit și sub numele de Carol Knezici, în , în , în ; ) a fost un general honvéd în Armata Revoluționară Maghiară. A fost executat pentru rolul său în Revoluția Maghiară din 1848 și este considerat unul dintre cei 13 martiri de la Arad, fiind erou național în Ungaria.
În vara anului 1849, Lajos Kossuth l-a numit pe Knezić Guvernator al Transilvaniei, însă, din cauza înfrângerii revoluției, nu a preluat funcția, slujind până la final ca militar.
Familie Knezić (în sârbocroată Knezić, în maghiară Knézich) s-a născut la Veliki Grđevac în Generalatul din Varaždin (astăzi în Croația), fiind fiul unui ofițer din Granița Militară de origine croată și sârbă și al unei mame maghiare, Borbála Benkő.https://web.archive.org/web/20160304214425/http://www.agria.hu/hnaplo/2000okt/ Ea era înrudită cu Mihailo Latas, un ofițer care a fugit ulterior din Austria și a devenit cunoscut ca generalul otoman „Omar Pașa”.
Knezić s-a logodit la 14 iulie 1842 și s-a căsătorit la 3 iunie 1844 cu Katalin Kapitány (d. 1853), de religie ortodoxă, fiica căpitanului Mihály Kapitány de Tánács, al cărui tată, Ádám Mihály, era un aromân originar din Moscopole (astăzi în sud-estul Albaniei). Ádám Mihály a fost înmormântat la biserica ortodoxă din Eger.
Împreună cu Katalin Kapitány a avut două fiice: Olga (Eger, iulie 1845 – Miskolc, mai 1898), căsătorită cu József Gröber Irén (Eger, iulie 1847 – Eger, august 1882), căsătorită cu Sándor Gröber
Soția sa a fost înmormântată la biserica ortodoxă din Eger, având inscripționat numele complet, în transcriere maghiară: Jekaterina Valova Kraléva Knezicsa.
Carieră militară După absolvirea școlilor militare, a devenit locotenent, iar la începutul anilor 1840 căpitan în Regimentul 34 de Infanterie staționat în Galiția. Ca parte a Batalionului 3, a fost trimis la Eger, unde și-a cunoscut viitoarea soție. Înainte de revoluție, a deținut gradul de Hauptmann (căpitan) în Regimentul 34 de Infanterie al Prusiei.
Knezić a sprijinit cauza maghiară și a luptat inițial împotriva milițiilor slovace. În a doua jumătate a lunii iunie 1848, unitatea sa a fost trimisă să lupte împotriva sârbilor pro-habsburgici răsculați. Asistentul său îl descria pe Knezić ca fiind un om al „ordinii și punctualității”, care îi cunoștea pe nume pe mulți dintre militarii din brigada și, mai târziu, divizia sa, și care se ocupa personal de aprovizionare, spunând adesea că „doar soldatul înfometat și zdrențăros este laș”. Când era necesar, rezista cel mai mult fără hrană și apă, iar în timpul campaniilor dormea de obicei pe pământul gol și în noroi.
Trupele lui Knezić au luptat la Szenttamás, apoi s-au deplasat la Seghedin și de acolo la Törökszentmiklós (februarie 1849). În 1849, după înfrângerea de la Kápolna, trupele sale au primit ordin să traverseze Tisa pentru a se uni cu forțele conduse de János Damjanich și a ataca Szolnok. Brigada lui Knezić a traversat Tisa la Várkony la 5 martie, unde i-a fost prezentat lui János Damjanich. Se relatează că Damjanich, el însuși de origine sârbă, l-a îmbrățișat și i-a spus: „Tremur de bucurie că văd din nou un slav care se teme mai mult de Dumnezeu decât de lume”.
În bătălia de la Szolnok (5 martie 1849), brigada lui Knezić a luptat pe flancul centru-dreapta. Pornind de la Tisa Mijlocie, a servit în Corpul III sub comanda lui Damjanich, alăturându-se apoi Armatei Superioare (Corpurile I și II). La Tápióbicske (4 aprilie), a ocupat și a apărat un pod de importanță strategică. A participat la luptele grele de la Isaszeg (6 aprilie 1849), Vác (10 aprilie 1849) și Komárom (26 aprilie 1849). Ulterior, a fost decorat cu Ordinul de Merit Militar clasa a II-a și avansat la gradul de general. Corpul III a mărșăluit sub comanda sa către Buda, deoarece Damjanich suferea de pe urma unui picior rupt. Datorită succeselor militare și meritelor sale, fusese deja promovat la gradul de general-maior. În timpul asediului Budei (4–21 mai 1849), a primit informația că fratele său, maior, lupta în tabăra austriacă. Tulburat, a predat comanda unuia dintre ofițerii săi; după victorie, fratele său a fost capturat nevătămat, dar a evadat la scurt timp, întorcându-se în armata austriacă.
După bătălia de la Pered (20–21 iunie 1849), când Artúr Görgei a fost înlăturat de la comandă, iar Lajos Kossuth a reorganizat conducerea forțelor militare, Knezić a activat în cadrul Ministerului Apărării. Kossuth l-a numit în postul de guvernator al Transilvaniei, însă deteriorarea rapidă a situației militare a dus la prăbușirea structurilor de conducere, Knezić rămânând în cadrul structurilor militare.
După capitularea de la Șiria și predarea armelor în fața trupelor ruse, el a fost predat, alături de ceilalți prizonieri, armatei austriece și încarcerat în închisoarea de la Arad. Soția sa l-a însoțit inițial, însă el a trimis-o acasă în luna septembrie. Tribunalul militar austriac i-a judecat pe liderii armatei maghiare; Knezić a fost condamnat la moarte prin spânzurare, fiind al optulea executat (al patrulea dintre cei executați prin spânzurare). Osemintele sale au fost descoperite în 1932, în timpul inundațiilor din Arad, iar rămășițele sale pământești se odihnesc în prezent în cripta din cimitirul din Arad. Knezić este comemorat ca fiind unul dintre cei 13 martiri de la Arad.
Note
Categorie:Nașteri în 1808 Categorie:Nașteri pe 6 septembrie Categorie:Decese în 1849 Categorie:Decese pe 6 octombrie Categorie:Decese în Arad Categorie:Croați din Ungaria Categorie:Maghiari de origine croată Categorie:Sârbi din Ungaria Categorie:Generali maghiari Categorie:Maghiari executați Categorie:Participanți la Revoluțiile de la 1848 Categorie:Revoluționari maghiari Categorie:Guvernatori ai Transilvaniei Categorie:Oameni executați prin spânzurare