miniatura|Arderea a trei presupuse vrăjitoare în Baden, Elveția (1585), de Johann Jakob Wick. , tradus de obicei ca Ciocanul Vrăjitoarelor, este cel mai cunoscut tratat despre vrăjitorie. A fost scrisă de clericul catolic german Heinrich Kramer și publicată pentru prima dată în orașul german Speyer în 1486. Unii caracterizează cartea ca un compendiu al literaturii demonologice preexistente din secolul al XV-lea, spre deosebire de o lucrare originală. Kramer și-a prezentat textul ca o poziție oficială a Bisericii Catolice. Cu toate acestea, Kramer a primit laude pentru munca sa a Papei Inocențiu al VIII-lea într-o bula papală. Kramer nu a fost niciodată înlăturat și chiar s-a bucurat de un prestigiu considerabil după aceea. Cartea a fost ulterior reînviată de curțile regale în timpul Renașterii, ceea ce a contribuit la urmărirea din ce în ce mai brutală a vrăjitoriei în secolele al XVI-lea și al XVII-lea .
clasifică vrăjitoria drept erezie, o crimă gravă la acea vreme, și recomandă ca instanțele seculare să o urmărească penal în consecință. sugerează tortura pentru a obține mărturisiri și moartea ca singura modalitate sigură de a pune capăt „relelor vrăjitoriei”. Când a fost publicat, ereticii erau adesea condamnați la ardere de vii pe rug, iar tratatul a sugerat același lucru și pentru „vrăjitoare”.
Note
Categorie:Erezii