dreapta|miniatura|300x300px| O animație care arată evoluția statelor și teritoriilor SUA în raport cu sclavia, între 1789–1861 (vezi și hărțile anuale separate de mai jos). Războiul Civil American a izbucnit în 1861. Al 13-lea amendament, în vigoare din decembrie 1865, a abolit sclavia în SUA. În Statele Unite înainte de 1865, un stat sclavagist era un stat în care sclavia și comerțul intern cu sclavi erau legale, în timp ce un stat liber era unul în care nu erau. Între 1812 și 1850, clasa politică a statelor sclavagiste s-a ghidat după imperativul ca numărul statelor libere să nu depășească numărul statelor sclavagiste, astfel încât noile state au fost admise în perechi stat liber-stat sclavagist. Au existat, totuși, câțiva sclavi în majoritatea statelor libere la recensământul din 1840, iar Legea Sclavilor Fugari din 1850 stipula explicit că un sclav nu devenea om liber doar prin intrarea într-un stat liber.
Deși băștinașii americani practicau și ei sclavia la scară mică, sclavia în ceea ce avea să devină Statele Unite a fost stabilită ca parte a colonizării europene. Până în secolul al XVIII-lea, sclavia era legală în toate cele treisprezece colonii, după care unele colonii rebele au început să desființeze practica în timpul Revoluției Americane. Pennsylvania a abolit sclavia în 1780, iar aproximativ jumătate din state au abolit sclavia până la sfârșitul Războiului de Independență sau în primele decenii de independență, deși acest lucru nu însemna de obicei că sclavii existenți deveneau imediat liberi. Deși nu este una dintre cele treisprezece colonii, Vermont și-a declarat independența față de Marea Britanie în 1777 și, în același timp, a limitat sclavia, înainte de a fi admis ca stat în 1791.
În Statele Unite, sclavia a produs o puternică divizare a societății. A fost o problemă majoră în timpul redactării Constituției SUA în 1787 și a fost cauza principală a Războiului Civil American în 1861. Imediat înainte de Războiul Civil, existau 19 state libere și 15 state sclavagiste. În timpul războiului, sclavia a fost abolită în unele dintre aceste jurisdicții, iar al treisprezecelea amendament la Constituția Statelor Unite, ratificat în decembrie 1865, a abolit în cele din urmă sclavia în toată federația.
Începuturi dreapta|miniatura| În timpul Revoluției Americane (1775–1783), unele dintre cele 13 colonii britanice care doreau independența pentru a deveni state au început să desființeze sclavia. Constituția SUA, ratificată în 1789, a lăsat problema în mâinile fiecărui stat. dreapta|miniatura| În primii ani ai noilor State Unite, a devenit evidentă o divizare nord/sud Sclavia a apărut ca instituție legală în fiecare dintre cele treisprezece colonii, începând cu 1619, odată cu sosirea celor „douăzeci și ceva” de sclavi africani în Virginia. Și unii oameni aparținând popoarelor indigene au fost vânduți ca sclavi, dar marea majoritate a populației înrobite era formată din africani aduși în Americi prin comerțul cu sclavi din Atlantic. Datorită unei prevalențe mai scăzute a și a unui tratament puțin mai uman, populația de sclavi din colonii avea o speranță de viață mai mare decât în Indiile Occidentale și în America de Sud, ceea ce a dus la o creștere rapidă a populației în deceniile anterioare Revoluției Americane., Slavery in Colonial America, 1619–1776 (2013) excerpt and text search Mișcările politice și sociale organizate pentru a au început la mijlocul secolului al XVIII-lea. Sentimentele Revoluției Americane și promisiunea de egalitate evocată de Declarația de Independență contrastau izbitor cu statutul majorității negrilor, fie liberi, fie sclavi, din colonii. În ciuda acestui fapt, mii de americani de culoare pentru cauza dintr-o combinație de motive. Mii de oameni au , încurajați de oferte de libertate cum a fost Proclamația de la Philipsburg.
În anii 1770, sclavii negri din toată Noua Anglie au început să trimită petiții către din nord, cerându-și libertatea. Cinci dintre statele nordice autoproclamate au adoptat politici pentru a aboli cel puțin treptat sclavia: Pennsylvania în 1780, New Hampshire și Massachusetts în 1783 și Connecticut și Rhode Island în 1784. Republica Vermont a permis limitat sclavia în 1777, pe când era încă un stat independent, înainte de a se alătura Statelor Unite ca al 14-lea stat în 1791. Aceste jurisdicții de stat au adoptat astfel primele legi de abolire din . Până în 1804 inclusiv New York (1799) și New Jersey (1804) toate statele din Nord au abolit sclavia sau au stabilit măsuri pentru a o aboli treptat,Wilson, Black Codes (1965), p. 15. "By 1775, inspired by those 'self-evident' truths which were to be expressed by the Declaration of Independence, a considerable number of colonists felt that the time had come to end slavery and give the free Negroes some fruits of liberty. This sentiment, added to economic considerations, led to the immediate or gradual abolition of slavery in six Northern states, while there was a swelling flood of private in the South. Little actual gain was made by the free Negro even in this period, and by the turn of the century the downward trend had begun again. Thereafter the only important change in that trend before the Civil War was that after 1831 the decline in the status of the free Negro became more precipitate." deși mai existau sute de foști sclavi care lucrau fără a fi plătiți, ca slujitori îndatorați în statele nordice, până la recensământul din 1840.
În Sud, Kentucky a apărut ca stat sclavagist prin separarea de Virginia (1792), iar Tennessee a fost creat tot ca stat sclavagist prin separarea de Carolina de Nord (1796). Până în 1804, înainte de crearea de noi state pe teritoriile federale din vest, numărul statelor sclavagiste și libere era de 8 fiecare. Până la momentul Compromisului Missouri din 1820, linia de despărțire dintre statele sclavagiste și cele libere era numită linia Mason-Dixon (între Maryland și Pennsylvania), extinderea ei spre vest fiind râul Ohio.
din 1787 a dezbătut subiectul sclaviei și, pentru o vreme, sclavia a fost un impediment major în calea adoptării noii constituții. Ca un compromis, sclavia a fost recunoscută, dar niciodată menționată explicit în Constituție. , articolul IV, secțiunea 2, clauza 3, de exemplu, se referă la o „persoană deținută pentru serviciu sau muncă”. În plus, articolul 1, secțiunea 9, clauza 1 din Constituție interzicea Congresului să desființeze importul de sclavi, dar, printr-un compromis, interdicția putea fi ridicată de Congres în termen de douăzeci de ani, iar sclavii erau denumiți „persoane”. a fost adoptată cu ușurință în 1807, și a intrat în vigoare în 1808. Cu toate acestea, interzicerea importului a stimulat o expansiune a comerțului intern cu sclavi, care a rămas legal până când sclavia a fost interzisă complet în 1865 prin al 13-lea amendament. dreapta|miniatura| Compromisul Missouri din 1820, prin care s-a acceptat admiterea statului Missouri (stat sclavist) cu înființarea statului Maine (stat liber), a tras o linie care se extinde spre vest de la granița de sud a statului Missouri, care avea scopul de a împărți orice teritoriu nou în sclavagist (la sud de linie) și liber (la nord de linie). La sfârșitul anilor 1850, mai multe state din Sud au declanșat o campanie în favoarea reluării comerțului internațional cu sclavi, pentru a-și repopula populațiile de sclavi, dar aceasta a întâmpinat o opoziție puternică și nu a avut succes.William W. Freehling. The Road to Disunion, Volume II : Secessionists Triumphant Volume II: Secessionists Triumphant, 1854–1861: Secessionists Triumphant Volume II: Secessionists Triumphant, 1854–1861. Oxford University Press, 2007. p.168-85 Cu toate acestea, a existat o creștere naturală mare a populației de sclavi la sfârșitul secolului al XVIII-lea și al XIX-lea, în timp a continuat și contrabanda ilegală de sclavi africani prin Cuba spaniolă.
Unul dintre celelalte compromisuri ale Constituției a fost crearea prin care statele sclavagiste dobândeau o reprezentare sporită în Camera Reprezentanților și în Colegiul Electoral, echivalentă cu 60% din populațiile lor de sclavi . Statele sclavagiste doreau ca toți sclavii lor să fie numărați, în timp ce statele nordice susțineau că niciunul nu ar trebui să fie numărat.
Noile teritorii legătură=//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/e/e7/US_SlaveFree1837.gif/310px-US_SlaveFree1837.gif|dreapta|miniatura| Odată cu organizarea statului Arkansas în 1836, numărul statelor sclavagiste a crescut la 13, dar statalitatea Michiganului în 1837 a menținut echilibrul între statele sclavagiste și cele libere. din 1787, adoptată chiar înainte de ratificarea Constituției SUA, interzicea sclavia în Teritoriul Federal de Nord-Vest. Limita de sud a teritoriului era râul Ohio, care era considerat o extensie spre vest a liniei Mason-Dixon. Teritoriul era în general colonizat cu locuitori din Noua Anglie și veterani ai Războiul de Independență care au primit pământ acolo. Cele 6 state create pe acel teritoriu au devenit toate state libere: Ohio (1803), Indiana (1816), Illinois (1818), Michigan (1837), Wisconsin (1848) și Minnesota (1858).
Până în 1815, impulsul reformei antisclavagiste, stat cu stat, părea să se epuizeze, întrucât jumătate dintre state abolind deja sclavia (), o interziseseră de la început (Vestul Mijlociu) sau s-au angajat să elimine sclavia, iar jumătate s-au angajat să continue instituția pe termen nelimitat (Sudul). legătură=//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/29/US_SlaveFree1846_Wilmot.gif/310px-US_SlaveFree1846_Wilmot.gif|dreapta|miniatura| Până în 1845, cu Texas și Florida în Uniune ca state sclavagiste, statele sclavagiste au depășit din nou numeric statele libere timp de un an, până când Iowa a fost admis ca stat liber în 1846. Potențialul de conflict politic legat de sclavie la nivel federal i-a făcut pe politicieni să se preocupe de echilibrul de putere din Senat, unde fiecare stat era reprezentat de doi senatori. Cu un număr egal de state sclavagiste și state libere, Senatul era împărțit în mod egal pe probleme importante pentru Sud. Pe măsură ce populația statelor libere începea să depășească populația statelor sclavagiste, ceea ce a făcut ca statele libere să domine Camera Reprezentanților, Senatul a devenit preocuparea principală a politicienilor din statele sclavagiste, interesați să mențină posibilitatea de veto în cadrul Congresului asupra politicii federale în ceea ce privește sclavia și la alte probleme importante pentru Sud. Ca urmare a acestei preocupări, statele sclavagiste și statele libere au fost adesea admise în Uniune în perechi opuse pentru a menține echilibrul existent în Senat între statele sclavagiste și cele libere. legătură=//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/f3/US_SlaveFree1858.gif/310px-US_SlaveFree1858.gif|dreapta|miniatura| În 1858, 17 state libere, printre care California (1850) și Minnesota (1858), depășeau numeric cele 15 state sclavagiste.
Compromisul Missouri Controversele legate de admiterea statului Missouri ca stat sclavagist au dus la Compromisul Missouri din 1821, care specifica că teritoriul dobândit prin Cumpărarea Louisianei la nord de paralela de 36°30', care descria cea mai mare parte a graniței de sud a statului Missouri, va fi organizat ca state libere, iar teritoriul de la sud de această linie ar fi rezervat organizării ca state sclavagiste. Ca parte a compromisului, admiterea statului Maine () ca stat liber a fost permisă prin compromisul ce a permis statului Missouri să se alăture uniunii ca stat sclavagist în același timp.Ken S. Mueller, "Wolf by the Ears: The Missouri Crisis, 1819–1821 by John R. Van Atta." Journal of the Early Republic 37.1 (2017): 173–175 online.
Texas și Cesiunea Mexicană