Gherasim Safirin (n. octombrie 1849Pe lespedea funerară apare inscripția „1850–1922”., Izvorălu, MehedințiSimpozion dedicat împlinirii a 350 de ani de la înființarea Episcopiei Strehaiei și a 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a episcopului Gherasim Safirin; accesat la 8 martie 2026 – d. 14 februarie 1922, Mănăstirea Frăsinei) a fost ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, profesor și director de seminar, arhiereu vicar al Râmnicului (Craioveanul) și episcop al Romanului (1900–1911). Rigorist în materie canonică și liturgică, a promovat disciplina clerului, reforma educației teologice și a publicat lucrări de tipic și muzică bisericească.

Biografie S-a născut din părinții Dinu și Dina Zmeu, fiind botezat la 6 noiembrie 1849 cu numele Gheorghe. Rămas orfan de mamă la 3 ani, a fost înfiat de logofătul Florea Zamfirescu din Craiova. A urmat clasele primare și liceul la Craiova, obținând bacalaureatul în mai 1870 (Litere și Științe). A câștigat catedra de limba franceză la gimnaziul real din Târgu Jiu, fiind și director al școlii.

În noiembrie 1870 a plecat la Muntele Athos pentru o ședere de șase luni (studiu, meditație, ascultare), experiență care i-a înrâurit definitiv opțiunea monahală. Revenit în țară (septembrie 1871), a condus Școala Normală din Târgu Jiu până în decembrie 1873, când s-a retras pentru a intra în monahism.

Intrarea în monahism și primele slujiri S-a călugărit la Nașterea Domnului (25 decembrie 1873) la Mănăstirea Tismana, de către arhimandritul Dionisie Albeșteanu, primind numele Gherasim. A fost hirotonit diacon la Bobotează 1874 pe seama Episcopiei Râmnicului–Noului Severin, iar la 6 decembrie 1875 a primit rangul de arhidiacon (episcop Athanasie Stoenescu). În 1875 a plecat la Paris pentru studii, întreținându-se din lecții particulare și slujind la capelă.

Profesor și director la Seminarul din Râmnicu Vâlcea Din septembrie 1875 a predat morală, liturgică și pastorală la Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (titular din iulie 1876), iar între februarie 1878 și iulie 1885 a fost director. A impus disciplină strictă, a suprimat pensionatele particulare ale profesorilor, a redus numărul elevilor la capacitatea reală de instruire și a investit fonduri proprii pentru îmbunătățirea localului. A sprijinit trimiterea la studii a unor elevi eminenți (între care Constantin Chiricescu, Ion Cornoiu, Petre Gârboviceanu). În Paștile anului 1878 a fost hirotonit preot; la Izvorul Tămăduirii a fost ridicat protosinghel, apoi arhimandrit stavrofor (1888) și arhimandrit de scaun (ianuarie 1889).

În 1885 a publicat o broșură către Ministerul Cultelor explicând reformele sale la seminar. După 1890 a urmat studii la Atena (licențiat în teologie, iunie 1894). După reorganizarea seminariilor (1893) a predat limba latină la seminarul din Râmnic.

Arhiereu vicar și episcop La 24 mai 1899 a fost ales arhiereu-vicar al Râmnicului cu titulatura „Craioveanul” (hirotonit la 6 iunie 1899). La 17 februarie 1900 a fost ales episcop al Romanului, fiind învestit la 20 februarie și instalat la 27 februarie 1900.

Ca episcop, a combătut simonia și ingerințele politice în viața bisericească, a cerut comportament ireproșabil clerului și a suspendat din slujire pe cei aflați sub acuzații până la clarificare. A întemeiat un fond misionar eparhial (1901), a limitat cununiile în post și a reglementat muzica la înmormântări. A promovat cateheza prin traduceri (Legea și poruncile lui Dumnezeu, 1905) și prin manuale/îndrumare liturgică.

În timpul Răscoalei țărănești din 1907, a îndemnat la ordine publică și pocăință, refuzând comuniunea celor care recurgeau la violență, cu iconomie în cazuri limită (dezlegări post-mortem la cererea familiilor).

Publicații liturgice și muzicale A publicat: Tipic asupra serviciilor divine pentru elevii seminariști (Râmnicu Vâlcea, 1879; ed. revăzută, București, 1905), Tipicul oficiului divin executat de preoți cu sau fără diacon, în sobor (Târgu Jiu, 1897), Răspunsurile la Sfânta Liturghie (București, 1907), Culegere de cântări bisericești (București, 1908). În retragere a tipărit Sobornicariu (București, 1914) și a lăsat în manuscris Anastasimatarul (tipărire întreruptă în 1916) și Noul Știubei muzical.

A tradus din franceză Papalitatea eretică (Vladimir Guettée, Râmnicu Vâlcea, 1885), iar din greacă Catehismul creștin (Diomid Kyriacos) și Thicara (carte de rugăciuni) – București, 1900. Predica Monahii sunt gloria Bisericii lui Hristos (1889) a apărut la București în 1906.

Implicarea în Filocalie A susținut traducerea și circulația textelor filocalice în română; mărturii contemporane consemnează îndemnul și binecuvântarea sa pentru traducerea unor texte de Maxim Mărturisitorul și Grigorie Palama (Filocalia de la Prodromu).

Criza bisericească (1909–1911) A criticat public tendința statului de subordonare a conducerii Bisericii (proiectele ministrului Spiru Haret), în special Legea Consistoriului (1909), pe care a considerat-o contrară eclesiologiei ortodoxe (minorarea rolului episcopatului în administrare). În octombrie 1909 a rupt comuniunea canonică cu mitropoliții Athanasie Mironescu și Pimen Georgescu, pe care i-a acuzat de devieri. După un proces sinodal, la 24 iunie 1911 a fost depus din treaptă și trimis la mănăstire.

Retragerea la Frăsinei și moartea S-a retras la Mănăstirea Frăsinei (iulie 1911), unde a trăit în post, rugăciune și lucru duhovnicesc până la moarte. A locuit în chiliile ridicate de el anterior, a slujit și a alcătuit/antologat cântări psaltice. A murit la 14 februarie 1922 și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii. A lăsat prin testament biblioteca Seminarului din Râmnic și bunuri mănăstirii.

Lucrări (selecție) Tipic asupra serviciilor divine pentru elevii seminariști (Râmnicu Vâlcea, 1879; ed. II București, 1905). Tipicul oficiului divin executat de preoți cu sau fără diacon, în sobor (Târgu Jiu, 1897). Răspunsurile la Sfânta Liturghie (București, 1907). Culegere de cântări bisericești (București, 1908). Sobornicariu (București, 1914); ms.: Anastasimatarul (1916, tipărire întreruptă), Noul Știubei muzical. Traduceri: Vladimir Guettée, Papalitatea eretică (Râmnicu Vâlcea, 1885); Diomid Kyriacos, Catehismul creștin (București, 1900); Thicara (carte de rugăciuni, București, 1900). Monahii sunt gloria Bisericii lui Hristos prin Biserica lui Hristos (București, 1906).

Note explicative

Note

Bibliografie C. Cernăianu, Biserica din Regat 1908–1918, București, 1920, pp. 131–134. P. Gârboviceanu, cronici în Biserica Ortodoxă Română, an XXIII (1899–1900), pp. 314–316. Arh. Iuliu Scriban, „Episcopul Gherasim Safirin”, în B.O.R., an XLIV (1922), Cronica internă, pp. 450–460. Pr. Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului, București, 1984 (doc. și anexe). Biserica Ortodoxă Română, an XXIV (1901–1902), pp. 35–36 (cuvântare, 28 martie 1902). N. Iorga, Tulburările bisericești și politicianismul (1909–1911), Vălenii de Munte, 1911. Filocalia – Însemnări oarecare de pricina adunării aceștii Cărți, ed. Universalia, București, 2002.

Categorie:Nașteri în 1849 Categorie:Decese în 1922 Categorie:Decese pe 14 februarie Categorie:Episcopi ortodocși români Categorie:Oameni din județul Mehedinți