Ion Lascu (cunoscut și ca Ionel Lascu sau Ioan Lascu; ) a fost un inginer, pilot militar român și ofițer de rezervă al Forțelor Aeriene Regale ale României, căzut la datorie în timpul Campaniei din Est. A fost decorat post-mortem cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a și cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade.
Biografie miniatura|Fotografie publicată de Gazeta Sporturilor în 1939|stanga Ion Lascu a absolvit Școala Politehnică din Charlottenburg (Germania), unde s-a specializat în motoare de aviație. Împreună cu inginerul Petre Carp, a fost considerat una dintre cele mai importante autorități românești în domeniu. A lucrat la Fabrica de avioane IAR Brașov, fiind apreciat ca unul dintre cei mai buni specialiști ai aviației române. miniatura|Carol al II-lea îi înmânează în 1939 lui Ion Lascu Marele premiu al aviației de turism „Regele Carol II”|stanga Încă de la mijlocul anilor 1930, Ion Lascu s-a afirmat ca pilot civil al Aero Clubului Brașov, participând la numeroase raiduri și competiții aeronautice. În 1937 a câștigat Cupa „Radu Beller” și Cupa „Mircea Cantacuzino”, iar în 1939 a concurat la mai multe competiții din cadrul Campionatelor naționale de aviație, printre care Marele Premiu F.A.R.R., Marele premiu al „Aeroclubului Brașov“, Cupa „Aurel Vlaicu”, unde a obținut locul al III-lea și Marele premiu al aviației de turism „Regele Carol II”, competiție pe care a câștigat-o. Pe baza punctajelor acumulate în aceste probe, Lascu s-a clasat pe locul al doilea în campionatul național de turism aerian din 1939, după Alexandru Frim. miniatura|Alexandru Frim, Ion Lascu și capt. Pufi Popescu în 1939, în cadrul Marelui Premiu F.A.R.R.|stanga miniatura|Fotografie cu Ion Lascu publicată în Gazeta Sporturilor în 1939 În 1938 a fost condamnat la închisoare pentru complicitate la fraudă în furnituri publice. După executarea pedepsei, deși a fost rechemat la I.A.R., el a continuat să se dedice aviației, obținând brevetul de pilot militar pe avioane de vânătoare Heinkel He 112 și fiind avansat la gradul de locotenent de aviație în rezervă. În iunie 1941, după intrarea României în război, deși avea peste 40 de ani și putea rămâne în serviciul tehnic, a solicitat să fie încadrat într-o unitate de luptă. A fost repartizat la Grupul 5 vânătoare, comandat de locotenent-comandorul Gheorghe Miculescu, al Escadrilei 51, comandată de căpitanul aviator Constantin Trandafirescu.
De la încadrarea sa în Escadrila 51 vânătoare și până la 12 iulie 1941, locotenentul inginer Ion Lascu a executat misiuni aeriene dincolo de Prut, de însoțire și recunoaștere.
Controverse În decembrie 1937, în urma unor verificări la Uzinele IAR Brașov, s-au constatat nereguli la testele de anduranță ale motoarelor K14, fiind descoperite sisteme de alimentare cu ulei menite să falsifice consumul real. Cazul, cunoscut sub denumirea de Afacerea Carp sau Afacerea fraudelor de la I.A.R., a dus la arestarea directorului tehnic Petre I. Carp și a mai multor colaboratori, printre care și Ion Lascu, la demisia ministrului Aerului și Marinei, Nicolae Caranfil, și la blocarea temporară a producției de motoare românești. În consecință, România a achiziționat motoare BMW 132 A din Germania pentru echiparea avioanelor IAR 37. Contemporanii, între care Constantin Argetoianu, au interpretat scandalul ca parte a unui conflict între susținătorii industriei aeronautice românești și cei favorabili importurilor străine.
Ion Lascu a fost trimis în judecată de Tribunalul Militar al Corpului II Armată pentru complicitate la fraudă în furnituri publice, împreună cu inginerii Petre I. Carp și Alexandru Botha, maiștrii Alexandru Neacșu și Emil Ștefan, precum și președintele comisiei de recepție, locotenent-comandorul Constantin Istrati. Cei cinci inculpați au fost judecați sub stare de arest preventiv, iar Constantin Istrati a fost trimis în judecată în libertate pentru neglijență. Lascu a fost condamnat în prima instanță la un an de închisoare și o amendă de 2.000 lei, cu circumstanțe atenuante. La începutul anului 1939, în urma recursului, pedeapsa i-a fost redusă la zece luni, perioadă deja executată în arest preventiv, astfel că a fost pus în libertate.
Prin Decretul-lege nr. 2.609 din 24 septembrie 1943, Ion Lascu a fost reabilitat post-mortem, motivându-se că „s’a distins în lupte prin acte de bravură”.
Deces miniatura|Ion Lascu în 1939 la Marele Premiu F.A.R.R. În dimineața zilei de 12 iulie, s-a oferit voluntar pentru o misiune de cercetare în zona Văii Hârtoapelor, în zona Țiganca din sudul Basarabiei, unde se semnalaseră concentrări de trupe și blindate sovietice. După o primă ieșire fără rezultat, după-amiaza, în jurul orei 18, s-a oferit din nou voluntar pentru o nouă recunoaștere, împreună cu sublocotenentul Ion Istrăteanu, după ce s-a ordonat efectuarea unei noi misiuni aeriene tot în aceeași zonă. Cei doi au atacat pozițiile sovietice, efectuând trei treceri succesive la sol. În timpul ultimului atac, avionul lui Lascu a fost lovit direct de focul antiaerian și s-a prăbușit, explodând la impact. Colegul său, deși avariat, a reușit să se întoarcă la aerodrom.
A fost înmormântat la 26 iulie 1941 în Cimitirul Bellu Catolic.
Distincții
25x25pxOrdinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (post-mortem, Decret Regal nr. 2844/11 octombrie 1941); 47x47pxOrdinul „Virtutea Aeronautică”, Crucea de Aur cu spade (post-mortem) (1941);
53x53pxOrdinul „Steaua României“ cu spade în gradul de Ofițer cu panglică de „Virtute Militară“ (post mortem, Decret Regal nr. 567/3 martie 1943); 53x53pxOrdinul „Coroana României“ cu spade, în gradul de Ofițer, cu panglici de „Virtute Militară“ și Frunză de Stejar (post-mortem, Decret Regal nr. 2.307/23 iulie 1945); Căpitan de rezervă (post-mortem).
Note
Categorie:Nașteri pe 3 ianuarie Categorie:Nașteri în 1898 Categorie:Decese în 1941 Categorie:Decese pe 12 iulie Categorie:Ofițeri ai Forțelor Aeriene Române Categorie:Decorați cu Ordinul „Mihai Viteazul” Categorie:Oameni din județul Vrancea