Albert Laprade () a fost un arhitect francez.
Biografie Fiul unic al lui Julien Laprade (1856-1940), orfan și autodidact, și al lui Eugénie Cléret (1862-1940), croitoreasă, provenind dintr-o familie de negustori de postav stabiliți la Buzançais încă din secolul al XVIII-lea, Albert Henri Louis Marie Laprade și-a urmat studiile secundare la liceul din Châteauroux între 1894 și 1900, unde a legat o prietenie cu Jean Giraudoux. Și-a satisfăcut stagiul militar între 1900 și 1903, apoi, sprijinit de unchiul său, arhitectul Ernest Cléret, a fost admis la École nationale supérieure des beaux-arts din Paris. În 1907, a obținut diploma în arhitectură.
În iunie 1914 s-a căsătorit cu Marie-Louise Gaillot (1889-1970, nepoata arhitectului René Sergent). Împreună au avut trei fiice: Jacqueline (1916-1919), Claude, căsătorită Breydert (Maroc, 1919-2013), și Arlette Barré-Laprade (1921-2020).
Mobilizat în 1914 la izbucnirea războiului, a fost rănit la Ypres în 1915. Ulterior, Albert Laprade a fost atașat la reședința generală a protectorului francez din Maroc până în 1919, unde a lucrat ca adjunct al lui , urbanistul guvernatorului Hubert Lyautey. În 1916, arhitectul s-a ocupat de construcția orașului indigen din Casablanca (cartierul Habous), în vederea eliminării mahalalelor. De asemenea, a proiectat farul El Hank și reședința generală a guvernatorului de la Rabat.
Întors în Franța în 1920, Albert Laprade și-a deschis propriul birou de arhitectură la Paris; este perioada în care a realizat primele sale construcții comerciale și industriale, precum garajul Citroën de pe strada Marbeuf (1929). A participat la Expoziția Internațională de Arte Decorative din 1925, pentru care a desenat pavilionul Studium al Marilor Magazine ale Louvre-ului. Asociat cu Léon Jaussely, a conceput muzeul permanent al Expoziției coloniale internaționale din 1931, în stil Art Deco. Tot el a fost autorul pavilionului Marocului în cadrul aceleiași expoziții.
În 1932, Albert Laprade a fost numit arhitect-șef al clădirilor civile și al palatelor naționale, apoi inspector general al Artelor Frumoase, responsabil cu școlile de artă din provincie. Între 1942 și 1965, s-a ocupat cu renovarea unui cartier insalubru din Marais, la Paris. S-a implicat în salvarea cartierelor istorice și s-a opus anumitor demolări pe care le considera abuzive. A fost ales membru al Academiei de Arte Frumoase în 1958, devenind președintele acesteia în 1965.
Carieră
1901: se prezintă pentru prima dată la École des Beaux-Arts din Paris. 1903: admis la École des Beaux-Arts din Paris. 1907: obține diploma guvernamentală după studii la École nationale supérieure des beaux-arts, în atelierul lui Gaston Redon, Albert Tournaire și Alfred-Henri Recoura. 1910-1914: lucrează în birourile lui René Sergent și . 1915-1919: atașat la reședința generală a Franței în Maroc, unde este adjunctul lui , urbanistul lui Lyautey. Participă la construirea orașului indigen din Casablanca și este arhitectul Reședinței generale din Rabat, precum și al farului El Hank. 1920: își deschide propria agenție pe strada rue des Eaux nr. 5, Paris (sectorul 16). a lucrat în agenția sa între 1925 și 1940. 1932-1960: arhitect-șef al clădirilor civile și al palatelor naționale. 1932-1951: inspector, apoi inspector general al Artelor Frumoase. 1936: agenția sa se mută pe strada rue Lhomond nr. 27, Paris (sectorul 5), unde va rămâne până la moartea sa, în 1978. 1942-1965: responsabil de reamenajarea părții de vest a insulei insalubre nr. 16 (cartierul Saint-Gervais), în arondismentul 4 din Paris, Le Marais, alături de Robert Danis și , responsabili de alte sectoare ale aceleiași zone insalubre. A inaugurat aici practica de curățare și reorganizare a interiorului de insulă, metodă care avea să fie generalizată odată cu crearea Sectorelor protejate, Laprade fiind unul dintre arhitecții pionieri (Sarlat). 1944-1958: arhitect-șef al Ministerului Reconstrucției și Urbanismului (Nord), precum și arhitect al reconstrucției orașului Le Mans. 1945-1965: membru al Comisiei siturilor din Paris. 1950-1962: arhitect-consultant al întreprinderilor Schneider și Cie din Le Creusot. 1955-1970: responsabil de supravegherea împrejurimilor Senei, împreună cu Claude Charpentier. 1958: ales la Academia de Arte Frumoase, al cărei președinte a devenit ulterior. A fost, de asemenea, membru fondator al Groupement des architectes modernes prezidat de Frantz Jourdain, al Union des artistes modernes, apoi al Union internationale des architectes, precum și membru al comitetului de redacție al revistei L’Architecture d’aujourd’hui.
Academia Franceză i-a decernat Premiul Hercule-Catenacci în 1961.
Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise (diviziunea a 10-a), la Paris.
Realizări A avut ca colaborator în cadrul cabinetului său pe Léon Bazin, care l-a secondat în toate proiectele sale din anii 1930.
O mare parte a arhivelor sale este păstrată la Arhivele Naționale sub cota 403 AP.
La Paris Garajul Citroën, rue Marbeuf (1929); Palatul Porte-Dorée, construit cu ocazia Expoziției coloniale din 1931 (actualul Muzeu al Istoriei Imigrației); trei reședințe din Cité internationale universitaire de Paris: Fondation Rosa Abreu de Grancher (1930-1932), Résidence Lucien Paye (1949-1951) și Maison du Maroc (1949-1953), ultimele două în colaborare cu Jean Vernon și Bruno Philippe; fostul restaurant universitar din parcul vestic al Cité internationale universitaire de Paris (astăzi numit Pavillon Laprade), de asemenea în colaborare cu Jean Vernon și Bruno Philippe; Coloana Păcii, place du Trocadéro, în fața Palatului Chaillot, pentru Expoziția Universală din 1937; Prefectura Parisului, boulevard Morland (1955-1956); imobilul Compagnie parisienne d’électricité, 76 rue de Rennes; a participat la reabilitarea cartierului Marais; a proiectat monumentul eroilor din arondismentul 13 (1, boulevard Auguste Blanqui, 75013 Paris), realizat împreună cu sculptorul René Rochard (1906-1984), inaugurat în 1964.
În restul Franței Uzina de superfosfați din Voves (1929); Camera de comerț și industrie din Châteauroux (1932); Villa Magdana (Ker Magdelen) a doctorului Maurice Heitz-Boyer, denumită „Minaretul”, la Bénodet (Finistère); Cité administrative din Lille (1956); Barajul Génissiat (1939-1941); Centrala La Bâthie (1960).
În străinătate Ambasada Franței în Turcia, la Ankara, construită între 1933 și 1939; Consulatul general al Franței la Casablanca, Maroc.
Proiect nereținut Reamenajarea vechilor Hale din Paris (începutul anilor 1970).
Publicații împreună cu Jean Gallotti, Grădina și casa arabă din Maroc, prefață de mareșalul Lyautey, 1925 Contribuții la revistele de urbanism Plans (1930-1932), apoi Prélude (1932-1936) Arhitecturi ale Franței prin schițele lui Albert Laprade, Berger-Levrault, (ISBN 2-7013-0409-1) Arhitecturi ale Mediteranei prin schițele lui Albert Laprade, Berger-Levrault, (ISBN 2-7013-0548-9) Străzile Parisului prin schițele lui Albert Laprade, Berger-Levrault, (ISBN 2-7013-0410-5) François d'Orbay, arhitect al lui Ludovic al XIV-lea, Vincent, Fréal & Cie, 1960 Amintiri despre Jean Giraudoux și mareșalul Lyautey, buletinul Societății de emulație a Bourbonnais, vol. 54, 1966, trimestrul I
Note
Bibliografie
Legături externe
Resurse relevante pentru de arte plastice:
Resurse relevante pentru cercetare:
Note în dicționare sau enciclopedii generale:
Categorie:Nașteri în 1883 Categorie:Nașteri pe 29 noiembrie Categorie:Decese în 1978 Categorie:Decese pe 9 mai Categorie:Oameni din Centre-Val de Loire Categorie:Decese în Paris Categorie:Înmormântări în cimitirul Père Lachaise Categorie:Absolvenți ai École des Beaux-Arts Categorie:Arhitecți francezi