Dimitrie al Rostovului (în lume Danilo / Daniil Savvici Tuptalo; Крумминг А. А. Святой Димитрий Ростовский: точная дата рождения. // Сообщения Ростовского музея. — 1992. — Вып. 3. — С. 6., târgul Makarov, Polcul Kiev, Hetmanatul Zaporojean – , Rostov Veliki, Ținutul Iaroslavl, Țaratul Rus) a fost episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse, mitropolit de Rostov și Iaroslavl; scriitor bisericesc, agiograf (autor al renumitului ciclu „Cartea vieților sfinților”), predicator și pedagog. El este considerat întemeietorul Școlii gramaticale din Rostov, în care, pe lângă gramatica limbii slavone bisericești și cărțile de cult, se studiau și limbile clasice (latina și greaca veche), filosofia și arta versificării.
În 1757 a fost proslăvit în ceata sfinților ierarhi (prima canonizare din perioada sinodală); pomenirea sa se face la – aflarea moaștelor, – mutarea la Domnul, în Soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl și în Soborul sfinților siberieni.
Biografie S-a născut la în târgul Makarov din Polcul Kiev într-o familie de mic nobil cazac: tatăl său era căpitanul de sută (sotnic) Savva Grigorievici Tuptalo, iar mama – Maria Mihailovna Tuptalo.
stanga|miniatura|Portretul lui Savva Tuptalo, sec. al XVII-lea Tatăl – (1599–1703), sotnic și ctitor al mănăstirii Sfântul Chiril din Kiev. Mama – Maria Mihailovna Tuptalo. Bunicul – Grigori Innokentievici Tuptalo, mic nobil ortodox (șleahtic). Străbunicul – episcopul Inochentie (Tuptalo), dizunit (ierarh trecut de la uniatism la Ortodoxie). Surorile – Alexandra Savvichna, Maria Savvichna și Feodosia Savvichna Tuptalo – au fost pe rând starețe ale mănăstirii de maici Iordansko-Nicolaevski.
Cea mai mică soră, Parascheva Savvichna Tuptalo, s-a căsătorit cu Roman Artemiev; după moartea soțului a îmbrățișat monahismul și a devenit stareță în aceeași mănăstire. Din această căsătorie s-au născut fiul Ilia și două fiice: Sofia (1708–1811), numită și Artemiha, care a trăit 103 ani, și Feodosia. Feodosia Romanovna Artemieva s-a căsătorit cu Ioan Drabinka-Leșkevici; din acest mariaj s-a născut fiica Pelaghia. Pelaghia Ioanovna Drabinka-Leșkevici s-a căsătorit cu Andrei Ivanovici Melenki, având doi copii: Ioan și Feodosia.
A studiat la Colegiul Frăției din Kiev, devenit ulterior Academia Kiev-Mohyla. În 1668 a fost tuns în monahism la mănăstirea Sfântul Chiril din Kiev, unde a viețuit șapte ani. În primăvara lui 1669 a fost hirotonit ierodiacon, iar în iunie 1675 ieromonah și numit predicator la Cernihiv. A împlinit această ascultare până în 1677, dobândind renume prin numeroasele sale prediciСвятой Димитрий Ростовский. ..
Dimitrie a călătorit câțiva ani prin mănăstirile Ucrainei; a petrecut un an la Slutsk, în mănăstirea Schimbarea la Față, ca predicator al obștii. În toți acești ani a scris „Diariul” (Diariusz) în limba polonă – note despre evenimentele din Ucraina, Polonia și Moscova, de care depindea soarta Ucrainei.
miniatura|dreapta|200px|Portretul mitropolitului Dimitrie (fondurile MN AU)
După întoarcerea în Ucraina a viețuit la mănăstirea Kruptîțki Sf. Nicolae (1679–1681). În martie 1681 a fost ridicat la rangul de egumen și numit stareț la mănăstirea Schimbarea la Față din Maksakov. Mai târziu a fost egumen și la Kruptîțki Sf. Nicolae. La a părăsit egumenia și, la invitația mitropolitului Varlaam (Iasinski), s-a mutat la Kiev. De la a viețuit în Lavra Peșterilor din Kiev, primind ascultarea de a alcătui viețile sfinților. În 1686 mitropolia Kievului a trecut de sub Patriarhia de Constantinopol în jurisdicția Patriarhiei Moscovei.
La porunca patriarhului Adrian, pe când lucra la a treia carte din „Viețile sfinților”, Dimitrie a fost sprijinit de arhiepiscopul Ioan (Maximovici). În 1697 acesta l-a ridicat la rangul de arhimandrit și l-a numit stareț al mănăstirii Elețki, Adormirea Maicii Domnului, iar în 1699 l-a transferat ca stareț la mănăstirea Schimbarea la Față din Novgorod-Severski.
Țarul Petru I a dat la un ukaz mitropolitului de Kiev Varlaam (Iasinski) să trimită la Moscova candidați dintre arhimandriți și egumeni pentru scaunul episcopal al Tobolskului. Aceeași cerere i-a adresat-o și patriarhului Adrian. La 16 octombrie 1700 patriarhul Adrian a murit, iar ca locțiitor de patriarh a fost numit mitropolitul de Riazan Ștefan (Iavorski). Prin ukazul din Petru I a indicat două candidaturi pentru scaunul siberian: Dimitrie (Tuptalo) și episcopul de Pereiaslav Zaharia (Kornilovici), cerându-le să vină la Moscova până la începutul lui februarie 1701.
La Dimitrie a sosit la Moscova ca și candidat la scaunul de Tobolsk. La 8 martie a rostit o cuvântare de întâmpinare către Petru I, iar la a fost hirotonit episcop și ridicat la rangul de mitropolit al Tobolskului și „al întregii Siberii”. Aproape un an a rămas la Moscova, la metohul siberian din mănăstirea CiudovДимитрий (Туптало) (сайт Русское Православие). . Din cauza bolii, la prin ukaz al lui Petru I a fost mutat pe mitropolia Rostovului. Ajuns în eparhia sa, după un moleben în biserica Zămislirea Sfintei Ana a mănăstirii Iakovlevski, a ales acolo locul de îngropare, spunând: „Acesta este locul odihnei mele, aici mă voi așeza în veacul veacului”, deși locul obișnuit de înmormântare al arhiereilor de Rostov era catedrala Adormirii.
Ca mitropolit de Rostov, Dimitrie s-a îngrijit de luminarea poporului și de îndreptarea moravurilor, luptând împotriva ignoranței și beției, a schismei vechi-credincioșilor și a catolicismului. A înființat școala slavo-greco-latină din Rostov, cu predare de limbă greacă și latină.
Istoricul S. M. Soloviov nota că: fiind malorus, Dimitrie nu a cunoscut schisma decât atunci când a ajuns să conducă eparhia Rostovului; aici, văzând toată puterea răului, a hotărât să se înarmeze împotriva ei. «Ticăloase vremuri de pe urmă ale noastre! – scria el. – Sfânta Biserică este strâmtorată, micșorată, de o parte de prigonitorii dinafară, de alta de schismaticii dinlăuntru. Cu greu se mai poate găsi un adevărat fiu al Bisericii; aproape în fiecare oraș se născocește o credință aparte; oameni simpli, țărani și femei se apucă să dogmatizeze și să învețe despre credință»Соловьёв С. М. История России с древнейших времён. ..
Moartea și înmormântarea A trecut la Domnul în noaptea de 28 octombrie 1709, la o zi după prăznuirea sfântului al cărui nume îl purta (Dimitrie). Înmormântarea a avut loc abia la , fiind amânată până la sosirea locțiitorului scaunului patriarhal Ștefan Iavorski, prieten al mitropolitului, care promisese să-l înmormânteze personal. Dorința testamentară a lui Dimitrie a fost împlinită: a fost îngropat în catedrala Sfânta Treime a mănăstirii Iakovlevski.
În mormânt, contrar dispoziției Prikazului mănăstiresc de a se amenaja o criptă de piatră și un sicriu de piatră, a fost pus un chioșc de lemn, iar în sicriul de lemn au fost așezate și ciornele unor lucrări rămase neterminate. Deasupra locului de îngropare a fost ridicată o raclă de lemn.
Astăzi moaștele sfântului Dimitrie al Rostovului se păstrează în mănăstirea Spaso-Iakovlevski.
Moaștele și canonizarea miniatura|stanga|250px|Racla cu moaștele sfântului Dimitrie al Rostovului în catedrala Zămislirea Sfintei Ana (fotografie de S. M. Prokudin-Gorski, 1910) miniatura|dreapta|250px|Icoană din secolul al XVIII-lea
În 1752, deasupra mormântului sfântului Dimitrie a cedat pardoseala de fontă. Cu ocazia reparațiilor a fost deschis chioșcul de lemn și sicriul, în care au fost aflate moaștele mitropolitului. Mitropolitul de Rostov Arsenie (Matsieievici) a fost înștiințat, a venit la mănăstire și a cercetat personal trupul, veșmintele și sicriul. Pentru păstrarea moaștelor s-a amenajat o raclă de piatră, iar despre cele întâmplate s-a raportat Sfântului Sinod.
Din actele de constatare întocmite de autoritățile locale și de comisia sinodală – alcătuită din mitropolitul de Suzdal Silvestru (Glovatski) și arhimandritul Gavriil (Krasnopolschi) de la Mănăstirea Simonov – reiese că în sicriu se afla un trup aproape în întregime descompus. Comisia a fost nevoită să constate că avea de-a face cu niște rămășițe omenești obișnuite. Aceeași constatare, exprimată mai reținut, se găsește și în raportul Sinodului către împărăteasa Elisabeta.
Totuși, pentru credincioși aceste rămășițe au fost prezentate ca „sfinte moaște nestricăcioase”. În ukazul Sinodului către arhiereul de Rostov (1757) „despre vestirea obștească a noii aflări a sfintelor moaște” se spunea că, întrucât trupul mitropolitului „a fost aflat nu doar cu multe, ci aproape cu totul (?!)) deosebiri față de celelalte trupuri îngropate”, trebuie să fie primit „ca fiind însăși sfintele moaște”.
Între timp, în popor s-a răspândit vestea despre aflarea moaștelor, au început să fie povestite numeroase vindecări petrecute la raclă și în urma rugăciunilor către sfântul DimitrieФедотова М. А. Чудеса святого Димитрия Ростовского: богомольцы с Русского Севера. . Canonizarea oficială a avut loc la mai bine de patru ani după aflarea moaștelor, după verificarea nestricăciunii și a minunilor. Din porunca împărătesei, la Rostov a fost trimis ofițerul sinodal F. I. Baranov, pentru a aduna mărturii, iar prin ukaz sinodal au fost trimiși din nou mitropolitul de Suzdal Silvestru (Glovatski) și arhimandritul Gavriil (Krasnopolschi) pentru o a doua cercetare a moaștelor. Dosarul original privind aflarea și deschiderea moaștelor se păstrează în RGIA, fondul 796, op. 33, nr. 222Федотова М. А. Житие святого Димитрия Ростовского // Древняя Русь. Вопросы медиевистики. 2007. — № 3 (29). — С. 114..
La 1 aprilie 1757, în Duminica Paștilor, a avut loc proslăvirea în ceata sfinților, iar ziua aflării moaștelor – 21 septembrie – precum și ziua adormirii – 28 octombrie – au fost stabilite ca zile de prăznuire. Slujba sfântului Dimitrie a fost alcătuită de episcopul de Pereiaslav și Dmitrov Ambrozie. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea au fost redactate două versiuni scurte ale Vieții sale: una din 1756, legată de numele aceluiași episcop Ambrozie, și alta datorată starețului mănăstirii Spaso-Iakovlevski, Luca (între 1758–1763), precum și două versiuni ample: cea a lui Arsenie Mațeevici (1757–1758) și redacția sinodală (1784) scrisă de I. A. TatișcevФедотова М. А. Житие святого Димитрия Ростовского // Древняя Русь. Вопросы медиевистики. 2007. — № 3 (29). — С. 114—115..
Mitropolitul Dimitrie a fost primul sfânt canonizat pentru cinstire de obște în perioada sinodală…. Împărăteasa Elisabeta Petrovna a poruncit să se confecționeze pentru moaștele lui o raclă de argint și veșminte din brocart de aur. În 1763, la strămutarea moaștelor în noua raclă, la Rostov era deja împărăteasa Ecaterina a II-a.
La 26 aprilie 1920, în cadrul campaniei de deschidere a moaștelor, racla a fost deschisă și cercetată de o comisie alcătuită din reprezentanți oficiali, medici și clerici. Potrivit religivului sovietic N. S. Gordienko, comisia a fost una autorizată și obiectivă; în act s-a consemnat că „aspectul resturilor osoase nu se deosebește cu nimic de rămășițele obișnuite ale unui cadavru putrezit”Отчет VIII отдела Народного комиссариата юстиции Съезду Советов.
În 1930 moaștele au fost expuse în muzeul din Kremlinul din Rostov și, ulterior, trecute în depozite. La 4 iunie 1991, odată cu reluarea vieții monahale la Mănăstirea Spaso-Iakovlevski, au fost înapoiate mănăstirii și așezate în biserica Sfântul Iacob al Rostovului.
Cinstire și memorial miniatura|180px|Dimitrie al Rostovului pe monumentul „O mie de ani ai Rusiei” (1862), Veliki Novgorod miniatura|dreapta|250px|Statuia sfântului Dimitrie în fața catedralei din Rostov pe Don miniatura|200px|Monument în Makarov, regiunea Kiev
În 1760, în cinstea sfântului a fost numită nou-înființata Cetatea Sfântului Dimitrie al Rostovului, care s-a dezvoltat ulterior în orașul Rostov pe Don.
În 1999, la Rostov pe Don, în fața catedralei Nașterea Maicii Domnului, a fost ridicată o statuie a sfântului Dimitrie al Rostovului.
Moștenirea literară