Ludovic Mocsáry (în ; ) a fost publicist, politician și deputat în Dieta Ungariei, una dintre figurile marcante ale politicii maghiare din secolul al XIX-lea.

Activitatea politică

Revoluționarul maghiar Lajos Kossuth îl respecta cel mai mult dintre toți politicienii din perioada compromisului.

Între 1874 și 1884 a fost președintele Partidului Independenței, formațiune care a rămas însă permanent marcată de conflicte interne și de lipsa consensului. A susținut o politică conciliantă cu minoritățile din Ungaria, ceea ce a dus la izolarea sa pe scena politică maghiară. Cariera sa politică a fost încheiată în calitate de deputat al Partidului Național Român.

Din 1892 a trăit pe domeniul său din Andornak. În broșuri și articole a continuat să critice disfuncționalitățile așa-numitului „sistem al afacerilor comune” din cadrul Monarhiei Austro-Ungare. În ultimii ani de viață s-a apropiat de curentul radicalismului burghez.

Concepții politice și naționale Mocsáry nu considera Compromisul austro-ungar din 1867 (așa-numita „uniune reală de tip deákist”, promovată de Ferenc Deák) o soluție viabilă. Timp de decenii a pledat pentru desființarea ministerelor comune și a delegațiilor.

Încă din anii 1850 atrăgea atenția asupra importanței problemei naționalităților. Inițial nu a fost de acord cu Legea naționalităților din 1868, însă, odată cu întărirea curentului pe care îl considera șovin, a ajuns să ceară guvernelor aplicarea consecventă a acestei legi.

În numeroase pamflete și articole a susținut că maghiarizarea forțată și sistem electoral inechitabil vor duce inevitabil la conflicte permanente, prost gestionate, care vor sfârși într-o catastrofă pentru statul maghiar. Considera că un pericol mult mai mare decât revendicările naționalităților îl reprezintă expansiunea germană, iar pentru contracararea acesteia recomanda o alianță cu popoarele slave și cu românii.

Deși în tinerețe proclama supremația maghiarilor în cadrul populațiilor din Bazinul Carpatic, adversarii săi l-au acuzat în repetate rânduri de trădare. A fost adesea ironizat cu supranumele „Mocsáry cel român” (romános Mocsáriulu). Presa naționalităților îl caracteriza frecvent drept un „corb alb” sau o „Casandră”.

Mocsary și românii

Ca parlamentar, a cerut egalitatea în drepturi a națiunii române și dreptul românilor de a participa la viața publică și politică în limba maternă. Din cauza atitudinii sale tolerante față de români, Mocsary a fost exclus din Partidul Independenței, în ciuda faptului că era un membru fondator al acestuia.

În lucrarea Câteva cuvinte despre chestiunea naționalităților din 1886, Mocsary a abordat inclusiv problema românilor din Ardeal. El a precizat că 20% din populația Ungariei sunt români, dar numai 2% din funcționarii statului sunt din același grup etnic, în cele mai joase poziții. El a mai precizat că nu există funcționari români în Departamentele pentru Afacerile Bisericilor Greco-Catolică și Ortodoxă, iar judecătorii români sunt trimiși în teritorii neromânești, în timp ce în teritoriile românești sunt trimiși judecători străini. Tot Mocsary scria că, în Transilvania, dreptul de vot este legat de proprietatea funciară, cu un venit de 5 ori mai mare decât în restul teritoriilor maghiare, ceea ce îi ține pe români departe de politica maghiară.

În februarie 1888, din cauza pasivismului, au fost convocate noi alegeri în Caransebeș. Liderii Partidului Național Român i-au cerut lui Mocsary să candideze din partea lor, câștigând aproape în unanimitate un nou mandat de deputat. Presa maghiară a criticat dur decizia lui Mocsary: Budapesti Hírlap a scris că "acest taur bătrân nu are nici partid, nici națiune, nici un loc în politică", iar ziarul semi-oficial Nemzet a scris că alegerea lui Mocsary pe listele partidului român reprezintă "una dintre cele mai întunecate pagini ale istoriei noastre moderne"; Pesti Napló a considerat situația comică.

Posteritatea La moartea sa, presa radicală maghiară l-a considerat pe Mocsary un vizionar ale cărui idei erau prea avansate pentru acele vremuri. În Gazeta Transilvaniei, moartea lui Mocsary a fost considerată nu doar o pierdere personală pentru români, dar și sfârșitul unei atitudini politice deschise, moderne și înțelegătoare.

Posteritatea sa este marcată de o dublă contradicție: deși parcursul său a fost cercetat în detaliu, iar lucrările sale cele mai importante au fost republicate parțial în a doua jumătate a secolului al XX-lea, notorietatea sa rămâne mult sub cea a altor mari figuri ale epocii dualiste.

Popularitatea sa a atins apogeul în anii de după Al Doilea Război Mondial, când au fost evidențiate în special trăsăturile considerate „progresiste” și democratice ale operei sale, precum și eforturile sale pentru conviețuirea pașnică a popoarelor din Bazinul Carpatic.

Note

Categorie:Nașteri în 1826 Categorie:Nașteri pe 26 octombrie Categorie:Decese în 1916 Categorie:Decese pe 7 ianuarie Categorie:Nobili maghiari Categorie:Politicieni din Transleithania Categorie:Publiciști maghiari Categorie:Deputați în Dieta Ungariei Categorie:Filoromâni