Urbicid

miniatura|Orașul Ypres în timpul Primului Război Mondial

Urbicidul este un termen care desemnează distrugerea deliberată a unui oraș, prin mijloace directe sau indirecte. Literal, termenul se traduce prin „uciderea orașului” (din latină urbs „oraș” + occido „a ucide”). Conceptul a fost utilizat inițial de urbaniști și arhitecți pentru a descrie practicile de din secolul al XX-lea în Statele Unite. Autori precum și au subliniat impactul reamenajării urbane agresive asupra experienței sociale a vieții urbane.

După , termenul a fost utilizat tot mai frecvent pentru a desemna violența îndreptată în mod specific împotriva distrugerii unei zone urbane. Spre sfârșitul războaielor iugoslave, urbicidul a început să fie discutat și ca posibil concept juridic distinct în dreptul internațional. Definiția exactă și limitele conceptului rămân însă dezbătute, iar caracterul său interdisciplinar — la intersecția dintre politica internațională, antropologia și sociologia — a îngreunat formularea unei definiții universal acceptate.

Termenul a apărut în contextul globalizării și al urbanizării accelerate și, deși interesul academic pentru violența sistematică și distrugerea orașelor este relativ recent, practica distrugerii urbane deliberate este atestată de-a lungul întregii istorii.

În timpurile premoderne miniatura|257x257px|Ierusalimul a fost distrus de romani în timpul Revoltei Evreiești din anul 70 d.Hr. Acest basorelief de pe Arcul lui Titus prezintă Templul distrus, expus la Roma. , scriitor marxist și teoretician politic american, remarcă apariția relativ recentă a termenului „urbicid” și a studiului distrugerii urbane ca fenomen distinct. Totuși, el susține că urbicidul există de când există orașele, numindu-l „cea mai veche poveste din lume”. Berman invocă tragedia „Troienele” de Euripide, precum și cărțile Ieremia și Plângerile lui Ieremia din Vechiul Testament, ca unele dintre cele mai vechi reflecții asupra naturii și semnificației distrugerii orașelor. El identifică teme recurente precum destrămarea vieții cotidiene, incapacitatea de autoconservare, suferința copiilor și imposibilitatea de a-i proteja sau consola ca elemente persistente ale urbicidului în diferite epoci. Berman subliniază, de asemenea, prăbușirea normelor tradiționale, a ierarhiilor de conducere și pierderea sensului vieții ca trăsături comune atât în literatura antică, cât și în cea modernă. Clasiciștii Sylvian Fachard și Edward M. Harris sugerează că, deși distrugerile cauzate de cuceriri erau frecvente în lumea greacă antică, cazurile de urbicid erau relativ rare și că „având în vedere mijloacele disponibile în Antichitate, ar fi surprinzător să se înregistreze rate de distrugere mai mari de 20–30%”.

Ulterior, Imperiul Roman a provocat distrugerea completă a Ierusalimului (70 d.Hr.) și o distrugere comparabil de devastatoare a Cartaginei (146 î.Hr.), deși efectele nu au fost permanente. Cartagina a fost jefuită și reconstruită de mai multe ori și nu a rămas în ruină până la stabilirea portului Tunis de către armatele musulmane, la câțiva kilometri distanță, fapt care a deviat comerțul și populația de la orașul antic. În cazul Ierusalimului, o colonie romană a fost înființată pe ruinele orașului la câteva decenii după revolta evreiască, însă orașul și-a depășit dimensiunile de dinainte de război abia în secolul al XIX-lea.

În 1156, Wilhelm I al Siciliei a cucerit orașul Bari, în sudul Italiei. După capturare, acesta a ordonat distrugerea orașului și le-a acordat locuitorilor două zile pentru a-l părăsi. Arheologul Giulia Bellato susține că, deși distrugerea ar putea să nu fi fost completă, combinarea exilului forțat cu distrugerea țintită a unor clădiri importante a fost suficientă pentru a dezmembra rețelele politice și sociale locale profund înrădăcinate în structura rezidențială a orașului.

Alți autori au menționat distrugerea orașelor Tenochtitlán (1521) și Moscova (1812) drept exemple de urbicid premodern. De asemenea, mongolii, sub conducerea lui Ginghis Han, au distrus numeroase orașe, inclusiv din Asia Centrală.

Exemple moderne

Orașele americane au fost afectate de recesiunea globală din anii 1970, agravată de declinul investițiilor guvernamentale și private, ceea ce a condus la , descrisă uneori drept „epoca molozului”. Această evoluție a favorizat procese de ghetoizare și exodul populației din zone urbane extinse, precum . Frank D'Hondt menționează o serie de cazuri europene de la sfârșitul secolului al XX-lea și critică modul în care urbaniștii europeni au neglijat conservarea structurii urbane în contexte de război și conflict, pornind de la premisa că astfel de conflicte nu reprezentau o problemă în Europa modernă. Analiza sa include Balcanii (cu accent pe Kosovo), Derry, Belfast, Nicosia și chiar zonele ghetoizate din Paris.

Al Doilea Război Mondial

miniatura|Hamburg după bombardamentul din 1943. Orașul a fost devastat în timpul . Al Doilea Război Mondial a oferit unele dintre cele mai timpurii și extreme exemple de distrugere aeriană a orașelor, inclusiv Dresda, Tokyo, Hiroshima și Nagasaki. Dezvoltarea războiului aerian, a bombardamentelor aeriene și a armelor nucleare a transformat orașele și infrastructura acestora în ținte strategice de război într-un mod fără precedent.

Tokyo

Tokyo este cunoscut drept orașul care, în noaptea de 9 spre 10 martie 1945, în urma unui raid aerian al forțelor armate ale SUA, a fost supus celui mai distructiv și mortal bombardament non-nuclear din istorie. Aproximativ 41 km² din centrul orașului au fost distruși, iar circa un sfert din oraș a ars, rezultând aproximativ 100.000 de morți și peste un milion de persoane rămase fără adăpost. Prin comparație, bombardamentul atomic de la Hiroshima din 6 august 1945 a provocat moartea a aproximativ 70.000 până la 150.000 de persoane.

Stalingrad

În timpul invaziei germane a Uniunii Sovietice, forțele germane au distrus numeroase orașe din Uniunea Sovietică, provocând distrugeri masive ale infrastructurii civile, inclusiv în Stalingrad. Orașul a fost cu aproximativ 1.000 de tone de explozibili și în circa 1.600 de raiduri, la 23 august 1942. Atacul aerian asupra Stalingradului a fost unul dintre cele mai concentrate de pe Frontul de Est, potrivit lui Beevor, și, la acel moment, cel mai intens bombardament aerian de pe Frontul de Răsărit. Cel puțin 90% din fondul locativ a fost distrus în prima săptămână de bombardamente, iar numărul victimelor s-a ridicat la aproximativ 40.000.

Varșovia miniatura|Un soldat german incendiază o clădire din Varșovia Orașul [Varșovia] trebuie să dispară complet de pe suprafața pământului și să servească doar drept stație de transport pentru Wehrmacht. Nicio piatră nu poate rămâne în picioare. Fiecare clădire trebuie dărâmată din temelie. Șeful SS Heinrich Himmler, conferința ofițerilor SS, 17 octombrie 1944 În timpul ocupației naziste a Poloniei, Germania Nazistă a distrus în mod deliberat cea mai mare parte a orașului Varșovia după Revolta din Varșovia din 1944. Revolta a provocat represalii severe din partea conducerii germane, care a decis transformarea orașului într-un exemplu. Varșovia fusese deja vizată pentru o reconstrucție radicală în cadrul politicilor de Lebensraum și Generalplan Ost, ce urmăreau germanizarea Europei Centrale și de Est și eliminarea, epurarea etnică sau înrobirea populațiilor native poloneze și slave.

Autoritățile naziste au mobilizat resurse considerabile pentru distrugerea sistematică a orașului, resurse care ar fi putut fi utilizate pe Frontul de Răsărit sau pe Frontul de vest, deschis după debarcările din Normandia. Aproximativ 80–90% din clădirile Varșoviei au fost distruse, iar o mare parte a patrimoniului cultural al orașului a fost demolată, incendiată sau jefuită în mod deliberat, inclusiv Orașul vechi din Varșovia.

Hiroshima și Nagasaki Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki au ilustrat nivelurile extreme de distrugere făcute posibile de tehnologia militară modernă. Aproximativ cinci kilometri pătrați din Hiroshima au fost distruși în câteva secunde, iar circa 90% din cele 76.000 de clădiri ale orașului au fost avariate sau distruse. Orașul Nagasaki a suferit distrugeri comparabile. O caracteristică notabilă a bombardamentelor atomice a fost caracterul total al distrugerii, în sensul devastării aproape complete a infrastructurii materiale și a vieții sociale urbane. De asemenea, s-a remarcat că, în pofida distrugerilor masive, procesul de refacere a orașelor bombardate a început relativ rapid. Deși reconstrucția completă a necesitat decenii, serviciile esențiale, precum apa și energia electrică, au fost restabilite în decurs de aproximativ o săptămână, iar populația orașului Hiroshima a crescut de la circa 89.000 la 169.000 în cele șase luni de după bombardament.

Beirut

Beirut, supranumit cândva „Parisul Orientului Mijlociu”, este adesea prezentat în literatura de specialitate drept un caz paradigmatic de urbicid de la sfârșitul secolului al XX-lea. Orașul a fost divizat și grav afectat în timpul Războiului Civil Libanez (1975–1990). Numeroase simboluri ale așa-numitei „Epoci de Aur” a orașului au fost distruse sau demolate în cursul conflictului și în deceniile următoare, marcate de intervenții militare repetate ale Israelului, crize economice și tulburări sociale, precum și de exploziile devastatoare din 2020. Procesele de reconstrucție au contribuit, la rândul lor, la dispariția unei părți semnificative a arhitecturii istorice în stil francez, în favoarea unor noi proiecte imobiliare. Potrivit urbanistei Joanne Choueiri, diferitele facțiuni implicate în conflict au remodelat orașul începând cu 1975 pentru a crea spații de „liminalitate”, descrise de autoare drept „găuri politice” în țesutul urban, menite să delimiteze zonele controlate de părțile aflate în conflict. Aceste spații goale reflectă distrugerea mediului comun și constituie o „istorie a urbicidului”.

Belfast miniatura|Un exemplu de peisaj urban fortificat în Irlanda de Nord: fostul tribunal din Cookstown prezintă încă o gheretă, ziduri antiexplozie și sârmă ghimpată (2009) Rolul centrului orașului Belfast în timpul conflictului din Irlanda de Nord a evoluat odată cu intensificarea violenței. Între 1970 și 1974, a vizat în mod repetat zonele comerciale, distrugând aproximativ 300 de puncte de vânzare cu amănuntul și peste un sfert din spațiul comercial al orașului. Distrugerea spațiului urban s-a extins și în alte zone ale Irlandei de Nord, inclusiv în Derry începând cu anii 1970 și, spre finalul conflictului din anii 1990, în centrele comerciale ale unor orașe mai mici. de pe Great Victoria Street a devenit cunoscut drept una dintre cele mai bombardate clădiri din lume. Ca reacție, forțele de securitate au instituit un „inel de oțel” în jurul centrului orașului, cu porți metalice și pază armată pentru protejarea afacerilor și controlul accesului; ceea ce a dus, în formularea urbanistului Jon Coaffee, la „transformarea peisajului defensiv” al orașului. Acest model s-a extins în mare parte a provinciei, obligând grupările paramilitare să se adapteze prin utilizarea unor dispozitive incendiare mai mici.

Măsurile de securitate au perturbat semnificativ activitatea comercială și viața cotidiană, perchezițiile bagajelor și inspecțiile vehiculelor devenind practici obișnuite. Zonele fără parcare, punctele de control permanente, patrulele militare, vehiculele blindate, stâlpii de protecție, sârma ghimpată și vitrinele securizate au transformat centrul orașului într-un spațiu puternic fortificat. Presa locală observa încă din 1972, cu un anumit umor negru, că orașul „arată din ce în ce mai mult ca frontul de vest”.