Așa grăit-a Zarathustra: O carte pentru toți și niciunul (în germană ) este o lucrare de scrisă de filozoful german Friedrich Nietzsche și publicată în patru volume între 1883 și 1885. Protagonistul este, nominal, figura istorică Zarathustra, cunoscut mai frecvent sub numele de Zoroastru în Occident.

Cea mai mare parte a cărții constă în discursuri ale lui Zarathustra pe o mare varietate de subiecte, majoritatea încheindu-se cu refrenul „așa grăit-a Zarathustra”. Personajul Zarathustra a apărut pentru prima dată în lucrarea anterioară a lui Nietzsche, (la §342, care seamănă izbitor cu §1 din „Prologul lui Zarathustra” din lucrarea de față).

Stilul scrierii lui Nietzsche a facilitat idei variate și adesea incompatibile despre ceea ce spune Zarathustra. „Explicațiile și afirmațiile” oferite de personaj în această lucrare „sunt aproape întotdeauna și ”.Del Caro și Pippin, „Introduction” în Thus Spoke Zarathustra, Cambridge, 2006. Deși nu există un consens despre ce înseamnă Zarathustra când vorbește, există un consens cu privire la subiectele despre care vorbește. Așa grăit-a Zarathustra abordează teme variind de la cele banale la cele filozofice, precum metafizica, războiul, și amoralitatea naturii; de asemenea, a lansat sau a elaborat multe dintre ideile fundamentale ale lui Nietzsche, precum (Supraomul), moartea lui Dumnezeu, și .

Origini

Nietzsche s-a născut și a rămas în mare parte în cadrul Bildungsbürgertum, o clasă mijlocie înalt cultivată.Blue, D. (2016), „Chapter 2: Half an orphan” în The Making of Friedrich Nietzsche, Cambridge University Press Până la adolescență, el compunea deja muzică și poezie.Blue, D. (2016), „Chapter 3: The Discovery of Writing” în The Making of Friedrich Nietzsche, Cambridge University PressBlue, D. (2016), „Chapter 4: The Discovery of Self” în The Making of Friedrich Nietzsche, Cambridge University Press Lectura unei biografii a lui Alexander von Humboldt i-a insuflat dragostea pentru învățătură „de dragul ei”.Blue, D. (2016), „Chapter 5: Soul-building: the theory” în The Making of Friedrich Nietzsche, Cambridge University Press Școlile frecventate și mediul său general au cultivat interesul pentru , un concept tangențial multor idei din Zarathustra. Deși a devenit un filolog remarcat, Nietzsche a simțit un gust tot mai pronunțat pentru filozofie. Lucrările sale care au precedat Zarathustra au fost descrise ca o distrugere nihilistă.Hollingdale, „Introduction” în Thus Spoke Zarathustra, Penguin Această distrugere nihilistă, combinată cu izolarea sa crescândă și respingerea propunerilor sale de căsătorie (către Lou Andreas-Salomé), l-au devastat. În timp ce lucra la Așa grăit-a Zarathustra, se plimba foarte mult pe jos pe trasee montane, iar imaginile acestor plimbări s-au amestecat cu durerile sale fizice și intelectuale, dând naștere lucrării.

Nietzsche a afirmat că ideea centrală a cărții este . Această viziune i-a apărut prima dată în august 1881, lângă un „bloc de piatră piramidal”, în timp ce se plimba prin pădurile de pe malul , făcând o scurtă notă: „6.000 de picioare dincolo de om și de timp”.Gutmann, James. 1954. „The 'Tremendous Moment' of Nietzsche's Vision.” The Journal of Philosophy 51(25):837–42. .

Ulterior, el a parafrazat într-un caiet un text de despre Zarathustra, parafrază care a fost dezvoltată în începutul cărții.Parkes, „Introduction” în Thus Spoke Zarathustra, Oxford Nietzsche a susținut că întreaga primă parte a fost concepută în timp ce se plimba pe drumul spre Zoagli și prin tot Golful Santa Margherita, simțind o „certitudine absolută, ca și cum fiecare propoziție mi-ar fi fost strigată”.Nietzsche, citat în Parkes, „Introduction” în Thus Spoke Zarathustra, Oxford

Primele trei părți au fost publicate inițial individual și pentru prima dată împreună într-un singur volum în 1887. Partea a patra a fost scrisă în 1885. Nietzsche a tipărit inițial doar patruzeci de exemplare ale părții a patra pe cheltuială proprie, distribuindu-le prietenilor apropiați cu dorința ca aceasta să nu fie făcută publică niciodată. Totuși, după ce Nietzsche a devenit inapt mental, partea a patra a fost publicată separat în 1892, iar ulterior toate cele patru părți au apărut într-un singur volum.

Personajul Zarathustra În lucrarea (1888), Nietzsche explică de ce l-a ales pe Zoroastru, figura persană, ca protagonist al cărții sale:

Astfel, Nietzsche a dorit să aducă un omagiu profetului arian original ca figură fondatoare a fazei spiritual-morale a istoriei umane, inversându-i în același timp învățăturile. În timp ce viziunea originală zoroastriană vedea lumea ca pe o arenă de luptă între Bine și Rău (întruchipate de Ahura Mazda și Ahriman), Zarathustra al lui Nietzsche propune un imoralism ontologic și încearcă să restabilească „inocența primordială a ființei”.

Rezumat

Prima parte Cartea începe cu un prolog: Zarathustra, un pustnic care a trăit zece ani pe un munte, coboară printre oameni pentru a-și împărtăși înțelepciunea. Întâlnește un sfânt bătrân care îl laudă pe Dumnezeu, iar Zarathustra se miră că acesta nu a auzit încă faptul că „Dumnezeu a murit”.

Ajuns în oraș, Zarathustra vorbește unei mulțimi adunate să vadă un . Le spune că scopul omenirii este crearea a ceva superior — -ul (Supraomul). Mulțimea îl batjocorește. În timpul spectacolului, un clovn îl face pe echilibrist să cadă și să moară. Zarathustra îi ia cadavrul și decide că nu va mai vorbi maselor, ci doar câtorva discipoli aleși.

Partea a doua După ani petrecuți în peștera sa, Zarathustra coboară din nou, temându-se că doctrinele sale sunt distorsionate. El dezvoltă temele morții lui Dumnezeu și introduce conceptul de . Totuși, el simte că încă ascunde un secret pe care nu este gata să-l dezvăluie.

Partea a treia În timpul călătoriei spre casă, Zarathustra este confruntat de „spiritul greutății”. El găsește curajul de a rosti „gândul abisului”: . Timpul este infinit, ceea ce înseamnă că tot ce se întâmplă acum s-a mai întâmplat și se va mai întâmpla etern. Zarathustra are o viziune cu un păstor care mușcă capul unui șarpe negru ce îl sugruma, transformându-se într-o ființă radiantă.

Partea a patra Zarathustra, acum bătrân, este vizitat în peștera sa de diverse personaje care reprezintă aspecte ale umanității („oamenii superiori”). Deși îi găzduiește la o cină, el realizează că aceștia sunt doar precursori ai Supraomului. În final, Zarathustra își depășește ultima ispită — mila pentru omul superior — și părăsește peștera „strălucitor și puternic ca soarele”.

Teme

Cercetătorii susțin că „cel mai prost mod posibil de a-l înțelege pe Zarathustra este ca pe un profesor de doctrine”.Pippin, Robert B. (2019), „Figurative Philosophy in Beyond Good and Evil”, în The New Cambridge Companion to Nietzsche, pp. 195-221 Cu toate acestea, lucrarea a contribuit cel mai mult la percepția publică a lui Nietzsche ca filozof al voinței de putere, al supraomului și al veșnicei reîntoarceri.

Voința de putere

Influențat de Arthur Schopenhauer, care punea accent pe voința de a trăi, Nietzsche propune Wille zur Macht (voința de putere). Interpreții fasciști sunt adesea acuzați că au confundat Kraft (forță, tărie) cu Macht (putere, autoritate).Jacob Golomb & Robert S. Wistrich, eds. Nietzsche, godfather of fascism?: on the uses and abuses of a philosophy (Princeton, N.J.: Princeton University Press, 2002)

Übermensch

Termenul de Übermensch (Supraom) derivă probabil din hyperanthropos al lui Lucian din Samosata. Nietzsche l-a celebrat pe Johann Wolfgang von Goethe ca pe o actualizare a Supraomului.

Veșnica reîntoarcere

Interpretările au oscilat între un principiu cosmologic (timpul este circular) și unul atitudinal (un experiment de gândire: cum ai reacționa dacă ai afla că trebuie să trăiești aceeași viață la infinit?). Nietzsche a descris-o ca fiind „ideea fundamentală a lucrării”.

Nihilism Moartea lui Dumnezeu a subminat înțelegerile metafizice ale lumii, ducând la devalorizarea umanității. Potrivit lui Hollingdale, „voința de putere sublimată” a fost firul Ariadnei care a trasat calea de ieșire din labirintul nihilismului.

Stil

Textul are o natură muzicală și operatică. Nietzsche dorea să devină „moștenitorul lui Wagner”. Gustav Mahler, a cărui Simfonie a III-a citează un poem din carte, remarca faptul că lucrarea este „construită simfonic”.

Limbajul este înalt parabolic și metaforic. Zarathustra vorbește despre stele, animale, tarantule și vise în loc să enunțe afirmații filozofice directe.Robert Pippin, „Introduction”, în Thus Spoke Zarathustra, trans. Adrian del Caro (Cambridge: Cambridge University Press. 2006) Textul original conține multe jocuri de cuvinte bazate pe prefixele über- (peste, deasupra) și unter- (sub, jos), cum ar fi perechea Untergang (apus, prăbușire) și Übergang (trecere, tranziție).

Reacții critice Nietzsche a considerat Așa grăit-a Zarathustra ca fiind Magnum opus-ul său, scriind în Ecce Homo:

Într-o scrisoare din 1884, el afirma: „Cu Zarathustra, cred că am adus limba germană la punctul său culminant. După Luther și Goethe, mai era de făcut un al treilea pas.” Mulți cercetători consideră că Nietzsche a reușit să facă acest pas. Totuși, opiniile critice variază extrem, cartea fiind descrisă atât ca o capodoperă, cât și ca un eșec literar.

Stilul cărții, alături de ambiguitatea și natura sa paradoxală, a favorizat în cele din urmă o receptare entuziastă din partea publicului larg, dar a îngreunat tentativele academice de analiză (așa cum probabil a intenționat Nietzsche). Așa grăit-a Zarathustra a rămas un subiect nepopular pentru cercetători (în special pentru cei din tradiția analitică anglo-americană) până când a doua jumătate a secolului al XX-lea a adus un interes larg răspândit pentru Nietzsche și stilul său neconvențional.

Criticul Harold Bloom a criticat Așa grăit-a Zarathustra în lucrarea Canonul occidental (1994), numind-o „un dezastru superb” și „imposibil de citit”. Alți comentatori au sugerat că stilul lui Nietzsche este intenționat ironic în mare parte din carte.

Traduceri în limba engleză

Prima traducere în engleză a lui Zarathustra a fost publicată în 1896 de .

Common (1909) a publicat o traducere în 1909, bazată pe încercarea anterioară a lui Alexander Tille.Nietzsche, Friedrich. Trans. Kaufmann, Walter. The Portable Nietzsche. 1976, pp. 108–09.

Introducerea lui Kaufmann la propria traducere a inclus o critică severă la adresa versiunii lui Common; el notează că, într-un rând, Common a tradus termenul german pentru „cel mai rău/malefic” prin „baddest” (un superlativ incorect în engleză), o eroare nefericită nu doar pentru inventarea cuvântului, ci și pentru că Nietzsche a dedicat o treime din diferenței dintre „rău” (bad) și „malefic” (evil). Această greșeală l-a făcut pe Kaufmann să se întrebe dacă Common „știa puțină germană și și mai puțină engleză”. Textul german disponibil lui Common era, de asemenea, considerabil defectuos.Nietzsche, Friedrich. Trans. Martin, Clancy. Thus Spoke Zarathustra. 2005, p. xxxiii.

Din Prologul lui Zarathustra:

Kaufmann (1954) și Hollingdale (1961) Traducerea lui Common a rămas cea acceptată până când traduceri mai critice au fost publicate de în 1954, și în 1961.Nietzsche, Friedrich. [1883–1885] 1961. Thus Spoke Zarathustra, tradus de R. J. Hollingdale. Harmondsworth: Penguin Books.

afirmă că textul german după care au lucrat Hollingdale și Kaufmann era infidel operei lui Nietzsche în anumite privințe. Martin îl critică pe Kaufmann pentru schimbarea punctuației, alterarea sensurilor literale și filozofice și atenuarea unor metafore controversate. Versiunea lui Kaufmann a devenit cea mai răspândită, deși Martin sugerează că acesta „și-a asumat rolul de editor [al lui Nietzsche]”.

Traduceri din secolul al XXI-lea

Parkes (2005) descrie propria traducere din 2005 ca pe o încercare de a transmite muzicalitatea textului.Parkes, Graham. 2005. "Introduction ". In Thus spoke Zarathustra.

Del Caro (2006)