dreapta|miniatura| din 31 martie 1933: Legea privind impunerea și executarea pedepsei cu moartea Legea privind abolirea Reichsratului () a fost o măsură adoptată de guvernul Germaniei Naziste la 14 februarie 1934, care a abolit Reichsratul, camera a doua a parlamentului german.

Context Constituția Republicii de la Weimar a instituit un parlament bicameral format din Reichstag și Reichsrat. Reichsratul (Consiliul Reichului) era organismul prin care statele federale germane () participau la elaborarea legislației la nivel național. Deputații din Reichsrat erau membri sau reprezentanți ai ministerelor de stat și erau obligați să urmeze instrucțiunile guvernelor lor statale respective. Statele erau reprezentate în Reichsrat pe baza populației. Deși Reichsratul era denumit în mod obișnuit „camera superioară”, nu era de fapt la fel de puternic ca Reichstagul. Puterile sale constau mai degrabă în amânarea sau blocarea proiectelor de lege prin refuzul acordului necesar. Miniștrii guvernului Reichului erau obligați să informeze Reichsratul cu privire la proiectele de lege sau reglementările administrative propuse și să îi permită să își exprime obiecțiile. Reichsratul putea, de asemenea, să pună veto pe legislația adoptată de Reichstag, iar veto-ul putea fi anulat doar printr-un vot de două treimi al Reichstagului.

După ce Adolf Hitler a devenit Cancelar al Reichului la 30 ianuarie 1933, el a inițiat procesul de Gleichschaltung (coordonare) pentru a prelua controlul asupra tuturor aspectelor guvernului și societății germane. Primii pași au implicat preluarea controlului efectiv asupra Landtagurilor statale prin Legea provizorie privind coordonarea statelor cu Reichul (31 martie 1933). Următorul pas a venit cu A doua lege privind coordonarea statelor cu Reichul (7 aprilie 1933), care a numit un Guvernator al Reichului (Reichsstatthalter) în fiecare stat pentru a supraveghea administrația guvernamentală. Poate cel mai important, Legea privind reconstrucția Reichului (30 ianuarie 1934) a abolit Landtagurile statale și a transferat formal suveranitatea statelor către guvernul central al Reichului.

Statele, deși nu au fost eliminate, nu mai erau componente participante într-un sistem federal, ci simple unități administrative ale unui stat unitar puternic centralizat. În acest moment, ele nu mai aveau nici măcar un rol nominal în politica națională, așa că nu mai avea sens să se mențină Reichsratul. Prin urmare, următorul pas logic în diminuarea nemiloasă nazistă a statelor a fost eliminarea completă a Reichsratului. Acest lucru urma să fie realizat prin Legea privind abolirea Reichsratului, care a fost redactată de ministrul de Interne al Reichului Wilhelm Frick, care îndeplinea și funcția de președinte al Reichsratului.

Text dreapta|miniatura|Promulgarea Legii privind abolirea Reichsratului în din 14 februarie 1934 Legea privind abolirea Reichsratului. 14 februarie 1934. Guvernul Reichului a adoptat următoarea lege, care este promulgată prin prezenta:

§ 1 (1) Reichsratul este dizolvat. (2) Reprezentarea statelor la Reich încetează să existe.

§ 2 (1) Participarea Reichsratului la legislație și administrație încetează. (2) În măsura în care Reichsratul acționa independent, ministrul Reichului competent sau poziția stabilită de acesta în consultare cu ministrul de Interne al Reichului îi va lua locul. (3) Participarea persoanelor autorizate în Reichsrat la corporații, instanțe și organe de orice fel este retrasă.

§ 3 Miniștrii Reichului competenți sunt autorizați să emită prevederi suplimentare de acord cu ministrul de Interne al Reichului și să țină seama de modificările rezultate din această lege la promulgarea unei noi versiuni a reglementărilor legale.

Berlin, 14 februarie 1934.

Cancelarul Reichului Adolf Hitler

Ministrul de Interne al Reichului Frick

Legitimitate constituțională În conformitate cu puterile de urgență acordate de Actul de împuternicire (23 martie 1933), guvernul Reichului (adică Cancelarul Reichului și cabinetul său) a adoptat legea fără a o supune spre adoptare Reichstagului și fără a obține semnătura Președintelui Reichului Paul von Hindenburg. La suprafață, legea părea a fi o încălcare clară a Articolului 2 al Legii de împuternicire, care proteja în mod specific existența Reichsratului: „Legile adoptate de Cabinetul Reichului pot devia de la constituție atât timp cât nu afectează instituțiile Reichstagului și Reichsratului”. Totuși, Legea ulterioară privind reconstrucția Reichului (30 ianuarie 1934), adoptată de Reichstag sub forma unei modificări constituționale, conținea următorul limbaj la Articolul 4: „Guvernul Reichului poate emite noi legi constituționale”. Astfel, unii au susținut că abolirea Reichsratului prin lege de cabinet ar fi putut respecta procesul legal existent atunci. Un contraargument suplimentar avansat de istoricul Richard J. Evans nota că multe dintre guvernele statale fuseseră răsturnate de naziști sub Decretul Incendiului de la Reichstag, și deci „nu erau constituite sau reprezentate în mod corespunzător” atunci când Reichsratul și-a dat acordul la legile de mai sus. Evident, aceste aspecte constituționale privind legitimitatea legii nu au fost niciodată judecate de Curtea Supremă de Justiție din Germania Nazistă.

Urmări Adoptarea legii a abolit Reichsratul și a eliminat formal participarea statelor germane la legislația națională. În realitate, acest lucru a fost mai puțin semnificativ decât părea la suprafață. În timp ce Reichsratul servise în trecut ca un control asupra acțiunilor Reichstagului în Germania de la Weimar, până în 1934 acest lucru nu mai era cazul. Odată ce naziștii au preluat controlul asupra guvernelor statelor germane, au folosit această putere pentru a numi adepții lor ca reprezentanți ai statelor în Reichsrat. Este suficient să ne uităm la acțiunea Reichsratului de adoptare a Legii de împuternicire în seara de 23 martie 1933, unde „procedurile au durat doar câteva minute, aprobarea unanimă fiind acordată fără dezbatere” pentru a vedea că nu mai servea ca un organism legislativ independent și deliberativ, ci fusese redus la statutul de „ștampilă de cauciuc”. Statele nu și-au recăpătat funcția legislativă națională până în mai 1949, când Legea Fundamentală a Republicii Federale Germania a prevăzut un Bundesrat, care a devenit organizația succesoare a Reichsratului.

Bibliografie

Legături externe

Categorie:Acte normative