Academia Națională de Belle Arte din Parma (în italiană Accademia Nazionale di Belle Arti di Parma), cunoscută istoric și sub denumirea de Academia Regală de Belle Arte din Parma, este o prestigioasă instituție de învățământ artistic, cercetare și conservare istorică din orașul Parma, ItaliaSursa oficială a instituției: Istoricul Accademia di Belle Arti di Parma.. Găzduită într-o aripă a celebrului complex arhitectural Palazzo della Pilotta, instituția a reprezentat un centru major al neoclasicismului european și un punct de referință pentru formarea multor generații de artiști și arhitecți europeni, inclusiv din RomâniaInstitutul Național al Patrimoniului, monografii de arhitectură interbelică..
Istoric Fondarea și Epoca Luminilor (1752–1796) Originile instituției se află într-o școală privată de pictură numită „Școala Lombardă” (Scuola Lombarda), care a fost recunoscută oficial la 12 decembrie 1752 de către Don Filip de Bourbon, Duce de Parma, Piacenza și GuastallaArhivele istorice ale orașului Parma, secțiunea Academii și Institute de Cultură.. Cinci ani mai târziu, în 1757, ducele a transformat școala într-o structură academică de stat sub numele de Accademia di Architettura, Pittura e SculturaDizionario Biografico degli Italiani, Treccani.. Influențat de valorile iluministe, scopul suveranului a fost de a transforma micul Ducat de Parma într-o capitală culturală modernă care să rivalizeze cu Paris sau Madrid.
Statutele academiei, bazate pe o rigoare tehnică deosebită, au atras admirația întregii Europe. Pentru a asigura un nivel înalt de predare, la catedre au fost aduși artiști de renume, precum arhitectul francez Ennemond Alexandre Petitot sau sculptorul Jean-Baptiste Boudard.
Între anii 1759 și 1796, instituția a organizat anual concursuri internaționale de pictură și arhitectură. Cel mai răsunător episod istoric a avut loc în anul 1771, când celebrul pictor spaniol Francisco de Goya a participat la concursul de pictură cu lucrarea „Hanibal învingător privind pentru prima oară Italia de pe Alpi”Muzeul Prado, Note istorice despre tinerețea și studiile lui Goya în Italia.. Deși s-a clasat pe locul al doilea, juriul i-a acordat o mențiune specială de onoare care i-a propulsat definitiv cariera europeană.
Perioada napoleoniană și restaurarea (1803–1816) În timpul ocupației franceze, printr-un decret napoleonian din 1803, academia a fost temporar suprimată, iar cele mai valoroase opere din colecțiile sale au fost confiscate și trimise la Paris.
Instituția a fost restaurată și reorganizată în anul 1816 sub înaltul patronaj al Ducesei Maria Luigia de Austria (a doua soție a lui Napoleon, devenită suverană a Parmei). Aceasta a sprijinit recuperarea operelor de artă din Franța și a transformat academia într-un pilon central al mișcării culturale italiene din secolul al XIX-lea.
Evoluția modernă și structura La sfârșitul secolului al XIX-lea, pentru a separa funcția pur didactică de cea administrativă și muzeală, vechea structură a Academiei s-a ramificat în trei entități distincte, care își au sediul în prezent tot în perimetrul Palazzo della Pilotta: Liceo Artistico „Paolo Toschi” – continuatorul direct al funcției didactice, școală de elită în domeniul artelor vizuale și arhitecturii. Galleria Nazionale di Parma (fosta Regia Pinacoteca) – complex muzeal de importanță națională ce adăpostește capodopere semnate de Leonardo da Vinci, Parmigianino, Correggio sau Canova. Accademia Nazionale di Belle Arti di Parma – organismul academic contemporan care îndeplinește funcții consultative și care conservă o uriașă arhivă istorică formată din documente, gravuri și proiecte de arhitectură premiate de-a lungul secolelor.
Influența asupra peisajului urbanistic din România După ce a absolvit secția de arhitectură a acestei instituții din Parma, arhitectul Romano De Simon (1900-1981) s-a stabilit definitiv în România, unde a devenit o figură de prim rang a arhitecturii în orașe precum Târgoviște, București, Ploiești și Constanța. Academia din Parma a exercitat o influență indirectă, dar profundă, asupra spațiului construit din România interbelică prin intermediul acestui arhitect de origine italiană, care a predat ulterior și la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din BucureștiMonografia profesorilor de arhitectură, Editura Tehnică, București.. Rigoarea geometrică și stăpânirea formelor clasice deprinse la școala din Parma, i-au permis lui De Simon să proiecteze clădiri de referință în mai multe centre urbane importante ale țării:
Târgoviște În orașul său natal, De Simon a configurat unele dintre cele mai frumoase imobile de locuit, astăzi monumente istorice clasate: Casa Irimescu-Cândești (cunoscută popular ca „Casa cu Leu”) – realizată în 1925 în stil neoromânesc pur, cu decorațiuni brâncovenești influențate de palatele voievodale din zonă. Casa Balaban (actualul Muzeu al Romanței) – un imobil somptuos cu o cupolă spectaculoasă de inspirație neoclasică franceză. Casa Mihail Bendic (1930) – vilă eclectică impunătoare dotată cu o logie exterioară unică.
București În capitală, arhitectul a adoptat stilul modernist interbelic și funcționalismul specific epocii, adaptându-și cunoștințele tehnice la cerințele clădirilor rezidențiale de densitate mare: Blocul Mirto (1940) – situat în zona centrală a Capitalei, un imobil de raport de inspirație modernistă, proiectat pentru avocatul și demnitarul țărănist Eduard MirtoInterviu și analiză de patrimoniu asupra operei arhitectului Romano de Simon în București.. Imobilul din Intrarea Slăvești nr. 10 (1936) – o clădire de locuințe colective unică, ce îmbină geometria modernistă cu rafinamentul detaliilor de fațadăRevista Igloo, „O lucrare necunoscută a arhitectului Romano de Simon”, număr special de arhitectură interbelică..
Ploiești Biserica Romano-Catolică „Cristos Rege” (1938–1939) – una dintre cele mai importante opere de arhitectură sacră din municipiu. Construită pe amplasamentul unui vechi lăcaș distrus de cutremure, biserica impresionează prin masivitate, având o turlă de 25 de metri înălțime și o structură realizată într-un elegant stil istoricist, combinând elemente neoromanice și neogoticeZiarul Prahova, Monografia parohiei romano-catolice din Ploiești..
Constanța Bazilica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” (1935–1937) – proiect recunoscut la nivel național, câștigat de arhitect prin concurs public. Edificiul, ridicat în totalitate din cărămidă aparentă în zona istorică a Constanței, respectă modelul bazilicilor medievale din nordul Italiei (stil romanic din secolul al XIII-lea), distingându-se prin contraforturile sale geometrice exterioare și armonia volumelor interioareSitul oficial al Parohiei Sfântul Anton de Padova din Constanța, Istoricul Monumentului..
Note
Vezi și Palazzo della Pilotta Romano de Simon Francisco de Goya
Categorie:Parma Categorie:Academii de artă din Italia Categorie:Fondări în 1752