miniatura|În Bhagavad-Gītā 5.10, frunza de lotus ilustrează acțiunea săvârșită fără atașament. Detașarea, denumită și non-atașament în unele lucrări, este un termen-umbrelă folosit pentru o serie de concepții religioase și filozofice referitoare la renunțarea la fixarea rigidă asupra bunurilor, rezultatelor, ideilor, dorințelor sau reprezentărilor despre sine. În literatura psihologică inspirată de budism, non-atașamentul a fost definit ca eliberarea de fixațiile mentale și ca o raportare flexibilă la experiențe, fără agățare de acestea și fără încercarea de a le suprima.
În același studiu, detașarea nu este definită ca indiferență afectivă, evitare a intimității sau rupere de propriile gânduri și sentimente. La elaborarea Scalei non-atașamentului, scorurile mai ridicate au fost asociate negativ cu atașamentul evitant, disocierea și dificultatea de identificare a sentimentelor și pozitiv cu conectarea socială, empatia și generozitatea. Autorii disting, de asemenea, non-atașamentul budist, înțeles ca eliberare de fixațiile mentale, de „atașamentul” din teoria psihologică occidentală, care privește legăturile de siguranță cu alte persoane.
Sens și terminologie Noțiunile asociate detașării diferă în funcție de tradiția religioasă sau filozofică în care sunt utilizate. În budism, termenul pāli upādāna nu desemnează detașarea, ci însușirea, apucarea sau agățarea de ceva. Termenul nekkhamma desemnează renunțarea la preocupările lumești și îndepărtarea de dorințele senzuale.
În tradiția yoga, sanscritul vairāgya este tradus prin „detașare” sau „lipsă de pasiune” și se referă la stăpânirea dorinței față de obiectele experienței. În jainism, aparigraha desemnează neposesiunea sau lipsa atașamentului față de posesiuni și constituie unul dintre jurămintele asumate atât de asceți, cât și, într-o formă limitată, de laici.
Termenul grecesc apatheia a fost utilizat atât în stoicism, cât și în ascetica creștină, dar cu înțelesuri determinate de doctrinele respective. În stoicism, el se referă la eliberarea de pasiunile considerate impulsuri excesive și contrare rațiunii. La Evagrie Ponticul, apatheia este legată de stabilitatea sufletului, de contemplație și de orientarea acestuia către Dumnezeu.
Termenii prezentați mai sus aparțin unor tradiții și cadre doctrinare diferite; asemănările dintre ei nu îi transformă în sinonime exacte. Upādāna denumește agățarea, nekkhamma renunțarea, vairāgya stăpânirea dorinței, aparigraha neposesiunea, iar sensul lui apatheia diferă între stoicism și ascetica creștină.
Credința Baháʼí În scrierile lui Bahá'u'lláh, detașarea este descrisă în primul rând ca orientare a sufletului către Dumnezeu și ca eliberare de acele preocupări care împiedică această orientare. În textul cunoscut sub denumirea Words of Wisdom, esența detașării este asociată cu îndreptarea omului către prezența lui Dumnezeu.
Această detașare nu este prezentată drept abandonare a activităților obișnuite. În același text, Bahá'u'lláh afirmă că încrederea în Dumnezeu presupune continuarea profesiei și a ocupației proprii, concomitent cu orientarea către Dumnezeu și căutarea harului Său.
Budism În învățătura budistă, atașamentul este legat de apariția și continuarea suferinței. În formula originii dependente, setea sau dorința avidă (pāli: taṇhā) condiționează agățarea ori însușirea (upādāna), care, la rândul ei, condiționează devenirea. Saṃyutta Nikāya 12.2 distinge patru forme de upādāna: agățarea de plăcerile simțurilor, de opinii, de reguli și practici considerate suficiente în sine și de concepțiile despre un sine permanent.
Termenul pāli nekkhamma este tradus în general prin „renunțare”. În cadrul Căii nobile înoptite, intenția de renunțare constituie una dintre componentele intenției corecte, alături de intenția lipsită de rea-voință și de intenția de a nu face rău. Renunțarea vizează în special diminuarea și abandonarea dorinței senzuale, nu simpla înlocuire a unui obiect dorit cu altul.
În budismul Chan și Zen, un concept apropiat este chinezescul wúniàn (無念), tradus literal prin „fără gând” sau „non-gândire”. În Sutra Platformei, acesta nu desemnează oprirea completă a activității mentale. Textul descrie mai degrabă o stare în care gândurile continuă să apară, dar mintea nu se fixează asupra lor și nu este întinată de ele. Prin urmare, practica nu urmărește producerea unui vid mental, ci absența agățării în cursul procesului de gândire.
Creștinism În tradiția ascetică a creștinismului răsăritean, termenul grecesc apatheia este redat de obicei în română prin „nepătimire”. La Evagrie Ponticul, nepătimirea reprezintă rezultatul purificării părții pasionale a sufletului și o condiție pentru contemplație. Ea nu înseamnă incapacitatea de a simți, ci eliberarea de patimile care tulbură judecata și împiedică iubirea de Dumnezeu și de aproapele. În spiritualitatea ortodoxă românească, nepătimirea este descrisă, de asemenea, ca libertate față de patimi dobândită prin lucrare ascetică și prin har, nu ca insensibilitate afectivă.
În spiritualitatea occidentală, Ignațiu de Loyola folosește noțiunea de „indiferență” pentru a desemna libertatea interioară față de lucrurile create. În acest sens, o persoană trebuie să poată accepta sau lăsa deoparte un lucru în funcție de măsura în care acesta o ajută să îl slujească pe Dumnezeu. Indiferența ignațiană nu înseamnă lipsă de grijă ori de iubire, ci refuzul de a transforma sănătatea, averea, statutul sau un anumit rezultat în condiții absolute ale vieții spirituale.
Hinduism În Bhagavad-Gītā, detașarea este legată în special de karma-yoga, disciplina acțiunii. Textul nu recomandă abandonarea oricărei activități, ci îndeplinirea îndatoririlor fără revendicarea rezultatelor ca bunuri personale și fără condiționarea conduitei corecte de succesul exterior. Acțiunea este considerată inevitabilă, iar problema centrală devine felul în care aceasta este săvârșită.
Versetul 5.10 compară persoana care acționează fără atașament cu frunza de lotus care rămâne neudată de apă. În interpretările filozofice ale karma-yoga, îndeplinirea datoriei este descrisă ca acțiune fără motivarea determinată de consecințele sau rezultatele urmărite.
Un alt termen important este sanscritul vairāgya, tradus prin „detașare”, „lipsă de pasiune” sau „dezinteres față de obiectele dorinței”. În Yoga Sūtra 1.12, vairāgya este asociat cu practica perseverentă (abhyāsa) ca mijloc de liniștire a fluctuațiilor minții. În sutra 1.15, termenul este definit prin stăpânirea setei după obiectele experimentate sau despre care persoana a auzit. Astfel, vairāgya nu este prezentat izolat, ci împreună cu disciplina activă și repetată a practicii yoga.
Jainism În jainism, aparigraha, tradus prin „neposesiune” sau „non-atașament”, este unul dintre cele cinci mari jurăminte, alături de nonviolență (ahiṃsā), adevăr, abținerea de la furt și castitate. Pentru asceți, marele jurământ al neposesiunii presupune renunțarea strictă la proprietăți și diminuarea atașamentelor care întrețin pasiunile.
În cazul laicilor, același principiu este practicat sub forma unui jurământ limitat (aparigraha aṇuvrata). Deoarece viața de familie necesită folosirea unor bunuri, laicul stabilește limite pentru acumularea proprietăților și pentru dorințele sale, în locul renunțării totale cerute ascetului.
În etica jaină, posesia nu este înțeleasă numai exterior, ca deținere juridică a unui obiect. Aparigraha privește și atitudinea interioară de însușire, lăcomie sau dependență față de lucruri. Atașamentul este considerat o sursă a pasiunilor care leagă sufletul de procesul karmic, motiv pentru care limitarea sa are o funcție directă în drumul către eliberare.
Stoicism În stoicism, apatheia desemnează libertatea față de pathē, adică față de pasiunile pe care stoicii le considerau impulsuri sau judecăți iraționale și excesive. Deoarece pasiunile implicau evaluări greșite ale lucrurilor exterioare ca fiind bune sau rele în mod absolut, înțeleptul trebuia să își corecteze judecățile, nu doar să își reprime manifestările afective.
Apatheia nu însemna dispariția tuturor trăirilor. Stoicii recunoșteau existența unor afecte raționale și bune, numite eupatheiai, între care bucuria rațională, voința orientată către bine și precauția întemeiată. Diferența era stabilită între o reacție condusă de o judecată falsă și un răspuns afectiv compatibil cu rațiunea și virtutea.
În etica stoică, virtutea este considerată singurul bine propriu-zis și este suficientă pentru atingerea fericirii. Sănătatea, averea și reputația sunt incluse între lucrurile „indiferente”; ele pot fi preferabile și urmărite în mod rațional, însă dobândirea lor nu sporește fericirea persoanei virtuoase. Stoicii nu recomandau neglijarea acestor lucruri, ci susțineau că valoarea morală depinde de alegerea și acțiunea conforme cu virtutea, nu de obținerea rezultatului exterior. Etica stoică atribuie, de asemenea, un rol îndatoririlor față de ceilalți, iar cosmopolitismul stoic extinde cerințele dreptății la toți oamenii.
Unele concepții stoice despre eliberarea de patimi au fost preluate și transformate de autori creștini. La Evagrie Ponticul, apatheia este descrisă ca stabilitate și orientare a sufletului către Dumnezeu și este asociată cu iubirea, virtuțile și cunoașterea spirituală. În acest context, conceptul aparține unei spiritualități creștine și pauline, chiar dacă utilizează un termen întâlnit anterior în filozofia greacă.
Taoism În taoism, idei apropiate detașării sunt exprimate prin critica urmăririi faimei, a acumulării și a dorinței fără limită. Capitolul 44 din Dao De Jing pune în opoziție viața cu faima și averea și susține că mulțumirea și capacitatea de a ști când trebuie să te oprești îl feresc pe om de primejdie.
Acest ideal nu trebuie redus la pasivitate. Gândirea taoistă descrie conduita în termenii adaptării la căile posibile ale naturii, ai spontaneității și ai evitării impunerii rigide a unor scopuri artificiale. Noțiunea de wúwéi (無為), tradusă adesea prin „non-acțiune”, desemnează mai curând o acțiune neforțată și conformă situației decât refuzul literal de a acționa.
Vezi și
Ascetism Neutralitate
Note
Categorie:Concepte filozofice Categorie:Filozofie religioasă Categorie:Etică religioasă Categorie:Spiritualitate Categorie:Virtuți Categorie:Asceză