Delfin cu bot gros

Delfinul cu bot gros este un cetaceu dințat din genul Tursiops. Aceștia sunt membri comuni și cosmopoliți ai familiei Delphinidae, familia delfinilor oceanici. Studiile moleculare arată că genul cuprinde trei specii: delfinul cu bot gros comun (Tursiops truncatus), delfinul cu bot gros indo-pacific (Tursiops aduncus) și delfinul cu bot gros al lui Tamanend (Tursiops erebennus). Altele, precum delfinul Burrunan (Tursiops (aduncus) australis), pot fi considerate fie ca specie distinctă, fie ca subspecie a Tursiops aduncus. Delfinii cu bot gros populează mările calde și temperate din întreaga lume, fiind întâlniți peste tot, cu excepția regiunilor din Cercul polar arctic și antarctic. Numele lor provine din latinescul tursio (delfin) și truncatus, referitor la dinții truncați (exemplarul tip era bătrân și avea dinții uzați; aceasta nu este o caracteristică tipică pentru majoritatea membrilor speciei).

Au fost efectuate numeroase studii privind inteligența delfinilor cu bot gros, care au analizat mimetismul, utilizarea limbajului artificial, clasificarea obiectelor și recunoașterea de sine. Aceștia pot folosi unelte (prin utilizarea bureților marini pentru a găsi surse de hrană la care, în mod normal, nu ar avea acces) și pot transmite cunoștințe culturale de la o generație la alta, iar inteligența lor considerabilă a determinat interacțiunea cu oamenii. Delfinii cu bot gros au fost dresați de forțele armate pentru a localiza mine navale sau pentru a detecta și marca scafandri inamici. În unele zone, ei cooperează cu pescarii locali, împingând peștii în plasele acestora și mâncând peștii care scapă. Unele întâlniri cu oamenii sunt dăunătoare pentru delfini: oamenii îi vânează pentru hrană, iar alteori sunt uciși din neatenție în timpul pescuitului de ton și prin prinderea în capcane pentru crabi.

Delfinii cu bot gros au un coeficient de encefalizare de 5,26, care este chiar mai mare decât cel al cimpanzeilor. Acest lucru contribuie, cel mai probabil, la inteligența lor ridicată.

Afalinul (Tursiops truncatus ponticus), o subspecie a delfinului cu bot gros comun (Tursiops truncatus), face parte din fauna României, fiind întâlnită în Marea Neagră. Taxonomie Oamenii de știință sunt conștienți de mult timp de faptul că delfinii din genul Tursiops ar putea cuprinde mai multe specii, având în vedere variațiile semnificative de culoare și morfologie observate în aria lor de răspândire. În trecut, majoritatea studiilor se bazau pe morfologie pentru a evalua diferențele dintre specii și în cadrul acestora, dar la sfârșitul secolului al XX-lea, combinarea datelor morfologice cu cele de genetică moleculară a permis o înțelegere mult mai aprofundată a acestei probleme, care anterior părea imposibil de rezolvat. Începând cu sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, majoritatea cercetătorilor au recunoscut existența a două specii: delfinul cu bot gros comun (T. truncatus), întâlnit în habitatele costiere și în largul majorității oceanelor, și delfinul cu bot gros indo-pacific (T. aduncus), care trăiește în apele costiere din jurul Indiei, nordului Australiei, sudului Chinei, Mării Roșii și coastei de est a Africii. Nume comun Nume științific Imagine Harta arealului de răspândireDelfin cu bot gros comunTursiops truncatusDelfin cu bot gros indo-pacificTursiops aduncusDelfinul cu bot gros al lui TamanendTursiops erebennus

Comitetul pentru Taxonomie al Societății pentru Mamifere Marine recunoaște în prezent trei specii de delfin cu bot gros: T. truncatus, T. aduncus și T. erebennus. De asemenea, recunoaște trei subspecii ale delfinului cu bot gros, pe lângă subspecia nominotipică: delfinul cu bot gros din Marea Neagră sau afalinul (T. t. ponticus), delfinul cu bot gros al lui Lahille (T. t. gephyreus) și delfinul cu bot gros din Pacificul tropical de Est (T. t. nuuanu).

Caracteristici

Delfinul cu bot gros cântărește în medie 300 kg, dar greutatea sa poate varia între 150 și 650 kg.American Cetacean Society Fact Sheet – Bottlenose Dolphin Poate atinge o lungime de puțin peste 4 m. Culoarea sa variază considerabil; de obicei, este gri închis pe spate și gri mai deschis pe flancuri, dar poate fi gri-albăstrui, gri-maroniu sau chiar aproape negru, fiind adesea mai închisă pe spate, de la rostru până în spatele înotătoarei dorsale. Acest fenomen reprezintă o formă de camuflaj. Delfinii mai în vârstă au uneori câteva pete.

Delfinii cu bot gros pot trăi peste 40 de ani. Femelele trăiesc de obicei cu 5–10 ani mai mult decât masculii, unele femele depășind vârsta de 60 de ani. Această vârstă extremă este rară, și mai puțin de 2% din totalul delfinilor cu bot gros vor trăi mai mult de 60 de ani. Delfinii cu bot gros pot sări la o înălțime de 6 metri în aer. Simțuri Căutarea hranei de către delfin este facilitată de o formă de sonar cunoscută sub numele de ecolocație: acesta localizează obiectele emițând sunete și ascultând ecourile. Sunetele de clic sunt emise într-un fascicul concentrat în fața delfinului. Când sunetele de clic lovesc un element din apă, cum ar fi un pește sau o piatră, acestea se reflectă și se întorc la delfin sub formă de ecouri. Ecolocația le indică delfinilor forma, dimensiunea, viteza, distanța și locația obiectului. Pentru a auzi ecoul care se întoarce, delfinii au două mici orificii auriculare în spatele ochilor, dar majoritatea undelor sonore sunt transmise către urechea internă prin maxilarul inferior. Pe măsură ce se apropie de obiectul de interes, ecoul devine mai puternic, iar delfinii se adaptează reducând intensitatea sunetelor emise (acest lucru contrastează cu liliecii și sonarul, care reduc sensibilitatea receptorului sonor). Intervalul dintre clicuri scade, de asemenea, pe măsură ce animalul se apropie de țintă. Evident, delfinul așteaptă ecoul fiecărui clic înainte de a emite un altul. Detaliile ecolocației, precum puterea semnalului, calitățile spectrale și capacitatea de discriminare, sunt bine înțelese de cercetători. Delfinii cu bot gros sunt, de asemenea, capabili să extragă informații despre formă, ceea ce sugerează că sunt capabili să formeze o „imagine” a țintelor lor.

De asemenea, dispun de capacitatea de electrorecepție. Puii se nasc cu două rânduri subțiri de mustăți de-a lungul botului, care cad la scurt timp după naștere, lăsând în urmă o serie de adâncituri cunoscute sub numele de „gropițe vibrisale”, capabile să detecteze câmpurile electrice.Bottlenose dolphins' electric super sense could help them navigate the globe

Inteligență

Printre abilitățile cognitive care au fost studiate se numără formarea conceptelor, abilitățile senzoriale și reprezentările mentale. Cercetările se desfășoară încă din anii 1970. Printre acestea se numără: mimetismul acustic și comportamental, înțelegerea secvențelor noi într-un limbaj artificial, memoria, monitorizarea propriului comportament, discriminarea și asocierea, înțelegerea simbolurilor pentru diverse părți ale corpului, înțelegerea gesturilor de indicare și a privirii (așa cum sunt efectuate de delfini sau de oameni), recunoașterea de sine în oglindă, și valorile numerice.

Cel puțin unii delfini cu bot gros sălbatici folosesc unelte. În Shark Bay, în largul Australiei de Vest, delfinii își așează un burete marin pe rostru, probabil pentru a-l proteja atunci când caută hrană pe fundul nisipos al oceanului. Acest comportament a fost observat doar în acest golf (pentru prima dată în 1997) și este practicat în principal de femele. Un studiu din 2005 a arătat că, cel mai probabil, mamele îi învață pe puii lor această deprindere, ceea ce indică existența unei culturi (comportament învățat de la alți membri ai speciei).

Hrănirea prin formarea unui nor de noroi este o tehnică practicată de o mică comunitate de delfini cu bot gros deasupra pajiștilor de iarbă de mare puțin adânci (mai puțin de 1 m) din Florida Keys, în Statele Unite. Comportamentul implică crearea unui nor de noroi în formă de U în coloana de apă și apoi trecerea rapidă prin acesta pentru a captura pești.

Un studiu realizat de Universitatea din Chicago a arătat că delfinii cu bot gros pot să-și amintească fluierăturile altor delfini cu care au trăit împreună, chiar și după 20 de ani de separare. Fiecare delfin are o fluierătură unică, care funcționează ca un nume, permițând acestor mamifere marine să mențină legături sociale strânse. Noua cercetare arată că delfinii au cea mai lungă memorie cunoscută până în prezent la orice specie, cu excepția oamenilor.

Unii cercetători avansează ipoteza că numărul de celule nervoase (neuroni) din cortexul cerebral prezice nivelul de inteligență la mamifere. Un studiu din 2019 a estimat numărul de neuroni din cortexul cerebral al trei delfini cu bot gros, și a constatat valori cuprinse între 11,7 și 15,2 miliarde de neuroni. Având în vedere că media la om este de aproximativ 16 miliarde, este probabil ca acest număr să se încadreze în intervalul observat la populația umană.

Ecologie și comportament Dietă Peștele este unul dintre principalele elemente din dieta delfinilor. De asemenea, consumă creveți, calmar, moluște și sepii, înghițind doar părțile moi. Consumă 10 kg de pește pe zi. Când întâlnesc un banc de pești, lucrează în echipă pentru a-i împinge spre țărm, în scopul de a maximiza prada. De asemenea, vânează și singuri, vizând adesea speciile care trăiesc pe fundul apei. Delfinul cu bot gros lovește uneori peștele pradă cu coada, aruncându-l din apă. „Strand feeding” este o altă tehnică de hrănire moștenită, folosită de delfinii cu bot gros în apropierea și în jurul regiunilor de coastă din Georgia și Carolina de Sud. Când un grup găsește un banc de pești, acesta înconjoară bancul și prinde peștii într-un mini-vârtej. Apoi, delfinii se năpustesc asupra bancului și își împing corpurile pe o zonă mlăștinoasă, forțând și peștii să ajungă acolo. Delfinii se târăsc apoi pe o parte, consumând peștii pe care i-au împins la mal. Acest lucru se întâmplă doar la reflux.

Delfinii cu bot gros intră în conflict cu pescuitul comercial în unele zone din Marea Mediterană. Aceștia sunt probabil atrași de plasele de pescuit deoarece acestea reprezintă o sursă concentrată de hrană. Cu toate acestea, interacțiunile dintre oameni și delfini depășesc sfera pescuitului și pot avea consecințe negative asupra comportamentului și supraviețuirii delfinilor. Cercetările au arătat că interacțiunile frecvente cu oamenii pot modifica comportamentele naturale ale delfinilor. O astfel de expunere le reduce adesea prudența înnăscută, făcându-i mai vulnerabili la vătămări intenționate și la prădare, inclusiv la atacurile rechinilor.

Structura socială

Masculii adulți trăiesc în principal singuri sau în grupuri de două-trei exemplare, și se alătură grupurilor mai mari pentru perioade scurte de timp. Femelele adulte și delfinii tineri trăiesc, de obicei, în grupuri de până la 15 exemplare. Masculii își acordă un sprijin reciproc puternic dacă alți masculi îi ajută, chiar dacă nu sunt prieteni. Cu toate acestea, ei trăiesc în societăți de tip „fuziune-fisiune”, cu grupuri de dimensiuni variabile, în cadrul cărora indivizii își schimbă asocierile, adesea zilnic sau chiar la fiecare oră. Compoziția grupurilor este determinată de obicei de sex, vârstă, starea reproductivă, relațiile familiale și istoricul afilierilor. Într-o comunitate de delfini din apropierea orașului Sarasota, Florida, cele mai frecvente tipuri de grupuri sunt femelele adulte cu puii lor recenți, tinerii mai în vârstă de ambele sexe și masculii adulți, fie singuri, fie în perechi stabile.Wells, R.S., M.D. Scott and A.B. Irvine. (1987) "The social structure of free-ranging bottlenose dolphins", pp. 247–305 in: Genoways, H. (ed.), Current Mammalogy, Vol. 1. New York: Plenum Press. Grupurile mai mici se pot uni pentru a forma grupuri mai mari de 100 sau mai mulți indivizi, depășind ocazional 1.000. Strategiile sociale ale mamiferelor marine, precum delfinii cu bot gros, „oferă paralele interesante” cu strategiile sociale ale elefanților și cimpanzeilor.