Marsuinul comun (Phocoena phocoena) este una dintre cele opt specii existente de marsuini. Este una dintre cele mai mici specii de cetacee. Vieŧuieſte aproape de zonele de coastă sau de estuarele râurilor și, ca atare, este marsuinul cel mai familiar observatorilor de balene. Acest marsuin se aventurează adesea în râuri și a fost văzut la sute de kilometri de mare. Marsuinul comun poate fi politipic, cu populații geografice distincte reprezentând rase distincte: P. p. phocoena în Atlanticul de Nord și Africa de Vest, P. p. relicta în Marea Neagră și Marea Azov, o populație fără nume în nord-vestul Pacificului și P. p. vomerina în nord-estul Pacificului.

Descriere

Marsuinul comun este puțin mai mic decât ceilalți marsuini, având aproximativ 67-85 cm lungime la naștere, cu o greutate 6,4-10 kg. Adulții de ambele sexe cresc până la 1,4-1,9 m. Femelele sunt mai grele, cu o greutate maximă de aproximativ 76 kg comparativ cu 61 la masculi. Corpul este robust, iar circumferința animalului este maximă în fața înotătoarei dorsale triunghiulare. Botul este slab demarcat. Înotătoarele, înotatoarea dorsală, înotatoarea caudală și spatele sunt gri-închis. Laturile sunt ușor pătate, de un gri mai deschis. Partea inferioară este mult mai albă, deși de obicei are dungi gri care se întind de-a lungul gâtului de la partea inferioară a corpului.

Vocalizările marsuinului comun sunt alcătuite din clicuri scurte de la 0,5 la 5 milisecunde în rafale de până la două secunde. Fiecare clic are o frecvență cuprinsă între 1000 și 2200 de herți. Pe lângă comunicare, clicurile sunt folosite pentru ecolocalizare.

Areal Marsuinul comun este răspândit în apele de coastă mai reci din Atlanticul de Nord, Pacificul de Nord și Marea Neagră. În Atlantic, marsuinii comuni pot fi prezenți într-o fâșie curbată de apă care se întinde de la coasta Africii de Vest până la coastele Portugaliei, Spaniei, Franței, Regatului Unit, Irlandei, Scandinaviei, Islandei, Groenlandei, Noii Scoții și Newfoundlandului și coasta estică a Statelor Unite. Populația din Marea Baltică este limitată iarna din cauza înghețării mării și se găsește mai ales în partea de sud-vest a mării. Există o altă fâșie în Oceanul Pacific care se întinde de la Marea Japoniei, Vladivostok, Strâmtoarea Bering, Alaska, Columbia Britanică și California.

Populațiile din aceste regiuni nu sunt continue și sunt clasificate ca subspecii separate, cu P. p. phocoena în Atlanticul de Nord și Africa de Vest, P. p. relicta în Marea Neagră și Marea Azov, o populație fără nume în nord-vestul Pacificului și P. p. vomerina în Pacificul de nord-est.

Populația

Marsuinul comun are o populație globală de cel puțin 700.000 de exemplare. În 2016, un studiu cuprinzător al regiunii atlantice din Europa, de la Gibraltar până la Vestfjorden în Norvegia, a constatat că populația era de aproximativ 467.000 de marsuini, ceea ce îl face cel mai abundent cetaceu din regiune, împreună cu delfinul comun. Pe baza studiilor din 1994, 2005 și 2016, populația de marsuini din această regiune este stabilă. Cele mai mari densități se găsesc în sud-vestul Mării Nordului și în mările Danemarcei continentale; numai această din urmă regiune găzduiește aproximativ 107.000-300.000 de marsuini comuni. În 2022, întreaga populație a Mării Nordului (inclusiv apele daneze ale Skagerrakului) era de aproximativ 339.000 de specimeni. În schimb, unele subpopulații sunt serios amenințate. De exemplu, în Marea Neagră mai sunt mai puțin de 12.000 și în Marea Baltică propriu-zisă au mai rămas doar aproximativ 500, ceea ce reprezintă o scădere accentuată de la mijlocul secolului al XX-lea.

Mod de viață Marsuinii comuni preferă apele temperate și subarctice. Locuiesc în fiorduri, golfuri, estuare și porturi. Se hrănesc în principal cu pești pelagici mici care se adună în bancuri, în special hering, polac, merluciu, sardea, cod, și șprot. Totuși, în anumite locuri, vor mânca calmari și crustacee. Această specie tinde să se hrănească aproape de fundul mării, cel puțin în apele cu o adâncime mai mică de 200 m. Totuși, atunci când vânează șprot, marsuinii pot rămâne mai aproape de suprafață. Când se află în ape mai adânci, marsuinii pot căuta pești de apă medie, cum ar fi Maurolicus. Un studiu publicat în 2016 a arătat că marsuinii din largul coastei Danemarcei vânau 200 de pești pe oră în timpul zilei și până la 550 pe oră noaptea, prinzând 90% din peștii vizați. Aproape toți peștii pe care i-au mâncat erau foarte mici, între 3 și 10 cm lungime.

Note

Categorie:Specii din Directiva Habitate Categorie:Mamifere descrise în 1758 Categorie:Fauna Mării Negre Categorie:Mamifere din America de Nord Categorie:Odontoceti