Gundobad (în ; în ; ) a fost regele burgunzilor (473–516), succedându-i tatălui său, de . Înainte de aceasta, fusese patrician al muribundului Imperiu Roman de Apus între anii 472 și 473, cu trei ani înainte de prăbușirea acestuia, succedându-i unchiului său Ricimer. În prezent, este cunoscut în special ca fiind probabilul emitent al codurilor de legi Lex Burgundionum, care au sintetizat dreptul roman cu vechile obiceiuri germanice. A fost căsătorit cu Caretene.
Biografie Gundobad a preluat titlul de patrician când unchiul său Ricimer, care fusese puterea din umbră a Imperiului Apusean, a murit la 18 august 472. Potrivit lui , Gundobad îl executase anterior pe împăratul demis Anthemius, la ordinul unchiului său.
Odată ajuns la putere, Gundobad l-a ridicat pe comes domesticorum de atunci, Glycerius, la rangul de împărat roman al Apusului. Cu toate acestea, la scurt timp după aceea, Gundobad a plecat în , unde tatăl său, Gundioc, murise; data exactă este neclară (fie în 473, fie în 474). Odată ajuns în Burgundia, cei trei frați ai săi i-au contestat probabil domnia: Godegisel, Chilperic al II-lea și Godomar I. Ian Wood emite ipoteza că plecarea lui Gundobad ar fi putut avea legătură cu sosirea unui nou împărat, Iulius Nepos, care se bucura de sprijinul împăratului roman din Răsărit. Odată ce Iulius Nepos a debarcat la Portus (în iunie 474), l-a destituit pe Glycerius, pe care l-a numit episcop de SalonaAnonymus Valesianus, 7.36..
Domnia Evenimentele din primele decenii ale domniei lui Gundobad nu sunt bine cunoscute. Singura sursă disponibilă care acoperă această parte a domniei sale este Grigore din Tours, care a scris aproape un secol mai târziu. Potrivit lui Grigore, Gundobad a trecut la acțiune pentru a scăpa de frații săi. Cel dintâi care a fost ucis a fost Godomar, deși se cunosc puține detalii despre această confruntare.
Următorul ucis a fost Chilperic. Potrivit lui Grigore, Gundobad a poruncit ca soția acestuia să fie înecată legându-i-se o piatră de gât, iar cele două fiice ale lui Chilperic să fie alungate în exil. Fiica mai mare, Chroma, a devenit călugăriță. Cealaltă, Clotilde, fusese remarcată de trimișii lui Clovis I, regele francilor, care i-au relatat stăpânului lor despre frumusețea și inteligența ei. Atunci, Clovis i-a cerut lui Gundobad mâna Clotildei în căsătorie. Se spune că Gundobad s-ar fi temut să îl refuze.
Cu toate acestea, o scrisoare redactată de Avitus, episcopul de Vienne, prin care îl consola pe Gundobad la moartea unei fiice al cărei nume nu este menționat, sugerează că lucrurile stăteau altfel. Conform interpretării date de Danuta Shanzer și Ian Wood, episcopul scrie: „În trecut, cu o blândețe inefabilă, ai plâns decesele fraților tăi.” Mai mult, Avitus face aluzie la intenția lui Gundobad de a o căsători pe fiica sa decedată cu un suveran străin care, potrivit celor doi cercetători, ar fi fost Clovis: „De altfel”, notează aceștia, „Clovis este într-adevăr singurul candidat probabil ca viitor ginere pentru Gundobad la scurt timp după 501.” Dacă lectura lor este corectă, atunci este probabil ca Clotilde să fi fost oferită lui Clovis ca un act de diplomatie, nu de subordonare.
În acest moment apare cea mai sigură dată din timpul domniei lui Gundobad: în primele luni ale anului 490, în timp ce Odoacru și Theodoric cel Mare se aflau în conflict armat pentru controlul orașului Pavia, burgunzii au profitat de ocazie pentru a invada nord-vestul . Aceștia au devastat regiunea Liguria și au luat un număr necunoscut de victime în captivititate, dacă nu chiar în sclavie. Odată ce Theodoric l-a ucis pe Odoacru și a preluat controlul sigur asupra Italiei, l-a trimis pe episcopul Epifaniu din Pavia într-o misiune pentru a răscumpăra un număr cât mai mare dintre aceste persoane captive. Însoțiți de episcopul Victor de Torino, aceștia au traversat Alpii în luna martie. Shanzer și Wood consideră că Epifaniu a fost însărcinat probabil și cu o misiune legată de căsătoria fiului lui Gundobad, Sigismund, cu fiica lui Theodoric, Ostrogotho. În relatarea sa despre această vizită, , care l-a însoțit pe Epifaniu în această călătorie, îl descrie pe Godegisel drept germanus regis („fratele regelui”) și nu rege – contrazicând din nou relatarea ulterioară a lui Grigore din Tours. Ennodius menționează că „mai mult de șase mii de suflete” au fost răscumpărate în acest mod; numai din Lyon au fost eliberați astfel 400 de oameni.
Grigore din Tours menționează că bătălia cu cel de-al treilea frate al lui Gundobad, Godegisel, s-a prelungit multă vreme. Fără ca vreunul să știe de acțiunile celuilalt, amândoi au apelat la Clovis, încercând să îl convingă să li se alăture împotriva celuilalt. Clovis s-a aliat cu Godegisel, care îi promisese tributul dorit; Wood notează că soția lui Clovis, Clotilde, al cărei tată fusese ucis de Gundobad, „nu era probabil dispusă să încurajeze bunele relații dintre franci și burgunzi.” Împreună, aceștia au zdrobit oastea lui Gundobad. Gundobad a fugit, însă regele Clovis l-a urmărit până la Avignon. Gundobad s-a temut de ce este mai rău având armata lui Clovis la porți. Totuși, Aridius a mers din partea lui Gundobad la Clovis și l-a convins să îl ierte pe Gundobad în schimbul unui tribut anual. Cronicarul Marius din Avenches datează acest conflict în anul 500.
Ulterior, Gundobad și-a încălcat promisiunea privind tributul, pe măsură ce și-a recăpătat puterea, și l-a asediat pe Godegisel, care era blocat în orașul Vienne. Pe măsură ce foameta cuprindea orașul Vienne, Godegisel i-a expulzat pe oamenii de rând din oraș de teamă pentru propria sa supraviețuire. Un meșteșugar expulzat, indignat și dornic de răzbunare împotriva lui Godegisel, s-a dus la Gundobad și, cu ajutorul acestuia, a navigat prin apeduct și a pătruns în oraș. Gundobad l-a ucis pe Godegisel în anul 501, într-o biserică ariană, împreună cu episcopul.
Următorul eveniment despre care s-au păstrat informații este rolul lui Gundobad în legătură cu bătălia de la Vouillé. El a fost unul dintre mai mulți suverani cărora regele Theodoric le-a trimis scrisori prin care îndemna la pace și cerea medierea între Alaric al II-lea și ClovisCassiodorus, Variae, III.2. În ciuda eforturilor susținute ale lui Theodoric, cei doi regi s-au întâlnit la Vouillé, iar Alaric a fost ucis; potrivit lui Isidor din Sevilla, Gundobad l-a sprijinit pe Clovis în această bătălie. Isidor oferă, de asemenea, indicii că Gundobad a profitat de înfrângerea vizigoților prădând Narbonne. Întârziată de amenințarea flotei bizantine, care patrulase în apropierea coastelor Italiei în perioada bătăliei, oastea ostrogotă a sosit pentru a ridica asediul burgund asupra orașului Arles. Potrivit lui Herwig Wolfram, burgunzii au fost „adevăratele victime ale contraofensivei ostrogote” în urma înfrângerii verilor lor la Vouillé. „Nu numai că pierduseră toate teritoriile cucerite și speranța de a obține Arles și Avignon, dar întregul lor teritoriu până la Orange fusese devastat.”
În urma decesului regelui Clovis al francilor, survenit în 511, burgunzii au devenit cel mai prestigios popor din Galia. Gundobad a fost favorizat de curtea din Constantinopol, care i-a acordat titlul de magister militum.
Gundobad a murit în pace, fiind succedat de fiul său în 516. El a avut și un alt fiu, Godomar al II-lea, care avea să-i succeadă fratelui său după executarea acestuia din 524.
În unele dintre manuscrisele Lex Burgundionum, se menționează că Gundobad ar fi promulgat acest cod de legi la 29 martie în cel de-al doilea an al domniei sale (474 sau 475). Cu toate acestea, există o serie de inconsecvențe în această atribuire, iar L. R. deSalis a propus o versiune reconstituită a acestui pasaj care nu include nicio dată — lucru care s-ar potrivi mai bine domniei fiului său, Sigismund. Deși acceptă probabilitatea ridicată ca Lex Burgundionum, în forma în care s-a păstrat, să fi fost produsul domniei lui Sigismund, Katherine Fisher Drew argumentează în continuare că un nucleu al acestui cod de legi provine de la Gundobad sau din cancelaria sa.
Scrisorile episcopului Avitus și ale lui Cassiodor oferă o perspectivă asupra laturii intelectuale a lui Gundobad. Avitus, un episcop niceean, răspunde la întrebări referitoare la religie adresate de un creștin arian în mai multe scrisori, dând dovadă de o mare toleranță religioasă, iar acesta ar putea fi motivul pentru care Grigore din Tours a crezut mai târziu că el s-ar fi convertit în secret la creștinismul niceean. Lucrarea Variae a lui Cassiodorus include un grup de scrisori în care se discută despre achiziționarea și trimiterea unui ceasornic către Gundobad ca dar diplomaticCassiodorus, Variae, I.45, 46.
Note
Legături externe
Categorie:Nașteri în 450 Categorie:Decese în 516 Categorie:Burgunzi Categorie:Magistri militum Categorie:Romani din secolul al V-lea Categorie:Monarhi europeni Categorie:Patricii