Salomon Mayer Freiherr von Rothschild () a fost un bancher și antreprenor evreu din Imperiul Habsburgic. Al doilea fiu al lui Mayer Amschel Rothschild, fondatorul dinastiei bancare, și al soției acestuia, Gutle Schnapper (1753–1849), Salomon a devenit întemeietorul ramurii vieneze (austriece) a familiei Rothschild. A fost, de asemenea, colecționar de artă și filantrop.
Stabilit la Viena la începutul anilor 1820, Salomon von Rothschild a fondat banca privată S. M. v. Rothschild, devenind în scurt timp principalul finanțator al Casei de Habsburg și al cancelarului de stat Klemens Wenzel von Metternich. Prin împrumuturile de anvergură acordate statului austriac, prin investițiile de pionierat în infrastructura de transport – în special magistrala feroviară Kaiser-Ferdinands-Nordbahn – și prin extinderea în industria grea și metalurgie (Witkowitz, în prezent în Ostrava, Cehia), el a jucat un rol determinant în declanșarea revoluției industriale în Monarhia Habsburgică. Cariera sa vieneză a fost marcată și de o intensă competiție economică cu bancherul aromân Gheorghe Sina (Georg Simon von Sina), cei doi formând principalii poli financiari ai imperiului în epoca Vormärz.
Biografie și carieră Origini și stabilirea la Viena Salomon Mayer Rothschild s-a născut la Frankfurt pe Main, fiind integrat de timpuriu în afacerile financiare ale tatălui său. În contextul reorganizării activităților europene ale familiei, Salomon a asigurat legătura cu piața financiară din Viena, capitala Imperiului Austriac.
În 1817 a pus bazele activităților financiare vieneze, iar în 1821 a deschis oficial banca privată S. M. v. Rothschild. La sosirea sa în capitală, statutul juridic al evreilor din monarhie era restricționat; aceștia nu aveau dreptul de a deține proprietăți imobiliare fără o derogare specială (Ausnahmegenehmigung). Din acest motiv, Salomon a locuit inițial la hotelul vienez „Zum römischen Kaiser”. Ulterior, pe măsură ce influența sa financiară a devenit indispensabilă coroanei, el a obținut privilegiile necesare, devenind treptat unul dintre cei mai mari proprietari funciari și imobiliari din întreaga monarhie dunăreană.
Relația cu Metternich și creditarea statului Salomon von Rothschild a devenit creditorul esențial al monarhiei habsburgice, furnizând statului austriac credite în valoare totală de aproximativ 200 de milioane de guldeni. Această masivă infuzie de capital a consolidat stabilitatea financiară a guvernului imperial după Războaiele Napoleoniene.
Prin aceste operațiuni, cancelarul Klemens Wenzel von Metternich și curtea imperială au dezvoltat o dependență directă față de casa Rothschild. Relația privilegiată cu Metternich i-a oferit lui Salomon un acces fără precedent la deciziile politice și economice ale imperiului, facilitându-i obținerea de concesiuni strategice. În paralel, Rothschild a organizat un monopol la nivel european asupra comerțului cu mercur (esențial pentru extragerea și prelucrarea metalelor prețioase) și s-a implicat în navigația maritimă. În 1839, printr-un împrumut de 500.000 de guldeni garantat cu șapte vapoare, a salvat de la faliment compania de navigație Österreichischer Lloyd, societate în care deținea un pachet important de acțiuni încă de la înființare.
Kaiser-Ferdinands-Nordbahn și integrarea verticală În jurul anului 1830, profesorul și geologul Franz Xaver Riepl i-a propus lui Salomon Rothschild un plan vizionar: construirea unei magistrale feroviare care să lege Viena de bogatele districte miniere din Moravia și de exploatările de sare din Galiția. Sesizând potențialul comercial imens, Rothschild l-a trimis pe Riepl în Anglia pentru a studia tehnologiile feroviare britanice.
În 1835, Salomon a obținut privilegiul imperial pentru construirea liniei ferate cu abur Viena–Bochnia, proiect aprobat oficial sub denumirea de Kaiser-Ferdinands-Nordbahn (KFNB). Privilegiul includea și ramificații către Brünn, Olmütz și Troppau. Societatea a fost constituită cu un capital de 12 milioane de guldeni, divizat în 12.000 de acțiuni a câte 1.000 de guldeni. Salomon a reținut 8.000 de acțiuni, iar pentru cele 4.000 puse în subscripție publică cererea a fost copleșitoare, înregistrându-se 27.490 de solicitări. Primul tronson operațional, Floridsdorf–Deutsch-Wagram, a fost inaugurat în noiembrie 1837.
Pentru a asigura succesul magistralei și pentru a elimina dependența de importurile costisitoare de șine din Marea Britanie, Rothschild a aplicat o strategie modernă de integrare verticală: A investit masiv în uzinele siderurgice de la Witkowitz (Moravia), preluate după dificultățile financiare ale băncii Geymüller și dezvoltate complet în 1843. Witkowitz a fost adaptat tehnologic pentru a produce șine de cale ferată și componente industriale. A corelat producția de cărbune și minereu de fier cu prelucrarea siderurgică și cu transportul feroviar, creând un lanț logistic integrat: cărbune și fier → siderurgie (Witkowitz) → șine și material rulant → magistrala Nordbahn → transportul sării de la Bochnia și Wieliczka către marile piețe urbane ale monarhiei.
Investițiile și activitatea în Ungaria Interesele economice ale lui Salomon von Rothschild nu s-au limitat la provinciile ereditare austriece. În anii 1840, el a urmărit activ extinderea rețelei de infrastructură și a plasamentelor financiare în Regatul Ungariei: Calea ferată centrală maghiară (Ungarische Zentralbahn): Proiectată să asigure legătura între Pesta și Pressburg (Pozsony, în prezent capitala Slovaciei), făcând joncțiunea cu magistrala nordică vieneză. În iunie 1844, Salomon a călătorit personal la Pressburg pentru adunarea generală a companiei, beneficiind de un tratament rezervat suveranilor. Podul cu Lanțuri din Budapesta: Construcția primului pod permanent peste Dunăre între Buda și Pesta (1840–1849) a fost inițiată de bancherul Gheorghe Sina, însă casa Rothschild și casa comercială Wodianer au intrat direct în societate, achiziționând începând cu 1839 aproximativ o treime din totalul acțiunilor emise. Din cauza depășirii devizului inițial, cei trei mari acționari privați au acoperit cheltuielile suplimentare, podul fiind inaugurat la 21 noiembrie 1849. Credite acordate marii aristocrații maghiare: Între 1843 și 1845, Salomon Rothschild a avansat împrumuturi de circa 12,3 milioane de guldeni unor magnați austro-ungari de prim rang, consolidându-și legăturile cu nobilimea funciară. Printre beneficiarii acestor credite s-au numărat prințul Pál Antal Esterházy și conții Móric Sándor, Joseph Hunyady și Lajos Széchényi. Banca Comercială din Pesta (Pester Ungarische Kommerzialbank): Fondată în 1842 de Moritz Ullmann, instituția a beneficiat de un sprijin financiar direct, administrat discret de casa S. M. v. Rothschild din Viena.
Revoluția de la 1848 și retragerea Izbucnirea Revoluției din 1848 a zguduit poziția familiei la Viena. Asocierile strânse cu regimul absolutist al lui Metternich au atras ostilitatea mișcărilor revoluționare. În octombrie 1848, Salomon von Rothschild a părăsit capitala austriacă și s-a refugiat în Franța.
Deși a revenit pentru scurt timp la Viena în 1849 pentru a superviza redresarea afacerilor băncii, s-a retras definitiv din activitatea executivă, cedând treptat conducerea afacerilor fiului său, Anselm. Salomon și-a petrecut ultimii ani de viață la Paris, în reședința fiicei sale Betty și a soțului acesteia, James de Rothschild, care era totodată și fratele său. A decedat la Paris pe 28 iulie 1855, la vârsta de 80 de ani.
Familia și viața personală În anul 1800, Salomon Rothschild s-a căsătorit cu Caroline Stern (1782–1854), fiica negustorului de vinuri Samuel Hayum Stern (1760–1819) și sora lui Jacob Samuel Heyum Stern, fondatorul băncii Jacob S.H. Stern din Frankfurt. Cuplul a avut doi copii: Anselm Salomon von Rothschild (1803–1874), succesorul său la conducerea filialei vieneze. Acesta s-a căsătorit cu verișoara sa, Charlotte von Rothschild (1807–1859), fiica bancherului Nathan Mayer Rothschild din Londra, având împreună opt copii. Betty de Rothschild (1805–1886), căsătorită în 1824 cu unchiul ei, baronul James de Rothschild, fondatorul ramurii pariziene a familiei. Cuplul a avut cinci copii și a dominat viața culturală și financiară a Parisului din epoca Monarhiei din Iulie și a celui de-al Doilea Imperiu.
Moștenire și posteritate La câteva luni după moartea lui Salomon, la 31 octombrie 1855, fiul său Anselm a obținut aprobarea imperială pentru înființarea băncii pe acțiuni Österreichische Credit-Anstalt für Handel und Gewerbe (Creditanstalt), derivată din structura băncii private paterne. Creditanstalt a devenit cel mai puternic consorțiu bancar din Europa Centrală, rămânând sub controlul descendenților Rothschild până la criza bancară internațională din 1931, când statul a preluat pachetul majoritar. Rolul familiei în cadrul instituției a fost lichidat definitiv odată cu anexarea Austriei de către Germania Nazistă în 1938.
În 2016, municipalitatea Vienei a numit spațiul public situat la intersecția dintre Bruno-Marek-Allee și Jakov-Lind-Straße (pe terenul fostei gări de nord din districtul Leopoldstadt) Rothschildplatz, în memoria familiei și în special a contribuției fondatoare a lui Salomon Rothschild la dezvoltarea transportului feroviar austriac.
Activitatea filantropică Salomon s-a distins prin nenumărate acte filantropice, cum ar fi: în 1840, a înființat la Brno o fundație pentru acordarea de zestre fetelor sărace; în 1843 a creat o fundație pentru sprijinirea meșteșugarilor și muncitorilor calificați aflați în dificultate. Tot în același an a făcut o donație pentru institutul meșteșugarilor bolnavi și a donat o clădire pentru Institutul Politehnic din Brno; a făcut donații lentru orfelinatul evreiesc din Pressburg și pentru căminul de copii din Pesta.
Rivalitatea cu Gheorghe Sina Rivalitatea dintre Salomon Mayer von Rothschild și bancherul aromân Gheorghe de Sina (1782–1856) constituie una dintre cele mai semnificative confruntări financiare din perioada Vormärz. Aceasta nu s-a manifestat ca o dușmănie personală oarbă, ci sub forma unei acerbe competiții corporative între două conglomerate financiare majore pentru controlul direcției strategice, al concesiunilor de stat și al infrastructurii Imperiului Habsburgic.
Originea relației: De la parteneriat la concurență Născut la Niș într-o familie de negustori aromâni stabilită la Viena, Gheorghe Sina a transformat casa bancară fondată de tatăl său într-o forță economică colosală, axată pe credit funciar, comerț balcanic și achiziții masive de domenii feudale în Ungaria, Transilvania, Boemia și Austria Inferioară. Istoriografia financiară austriacă îl desemnează pe Rothschild drept „cel mai mare concurent” al lui Sina, ambele case activând la cel mai înalt nivel al creditului public.
În primele decenii ale secolului al XIX-lea, relațiile dintre cele două bănci au fost caracterizate de cooperare pragmatică în plasarea marilor emisiuni suverane și nobiliare: În 1825, Salomon Rothschild, Gheorghe Sina și banca Arnstein & Eskeles s-au asociat pentru a acorda un împrumut de 6,5 milioane de guldeni garantat cu domeniile prințului Esterházy. În 1830, guvernul imperial a emis un împrumut de stat de 30 de milioane de guldeni, distribuit printr-un consorțiu comun alcătuit din casele Rothschild, Sina, Arnstein & Eskeles și Geymüller. În 1836, Rothschild și Sina au plasat din nou în parteneriat un împrumut de 7 milioane de guldeni destinat aceleiași familii Esterházy.
Parteneriatul a cedat locul competiției deschise în momentul în care noul motor al economiei a devenit transportul feroviar. Spre deosebire de emisiunile de obligațiuni, o concesiune feroviară acorda deținătorului un monopol teritorial de lungă durată, dirijând rutele comerciale, prețurile mărfurilor și dezvoltarea regională.
Bătălia magistralelor: Axa Nordică contra Axei Sudice