Reîntregirea familiei reprezintă imigrarea membrilor familiei pentru a se alătura unei persoane care locuiește deja în țara de destinație sau intenționează să se mute acolo împreună cu membrii familiei sale, în scopul stabilirii sau menținerii unității familiale. Reîntregirea familiei este, în general, posibilă simultan cu sau ulterior, chiar și după nașterea unui copil străin în țară. Se face de obicei o distincție între reîntregirea prin imigrarea soțului/soției, a copiilor, a părinților și a altor membri ai familiei.
Aprobarea imigrării pentru reîntregirea familiei este acordată diferit în fiecare țară, iar reglementările legale diferă considerabil.
Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului Articolul 10, alineatul 1, referitor la reîntregirea familiei, din Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului din 20 noiembrie 1989, prevede:
„În conformitate cu obligația statelor parte în temeiul art. 9, alineatul 1, cererile de intrare sau de ieșire dintr-un stat parte, depuse de un copil sau de părinții acestuia în scopul reîntregirii familiei, vor fi tratate de statele parte în mod binevoitor, uman și rapid. Statele părți se vor asigura, de asemenea, că depunerea unei astfel de cereri nu are consecințe negative pentru solicitanți sau membrii familiilor acestora.”
Acest regulament este destinat, pe de o parte, să servească interesul copilului, asigurând că cererile sunt procesate „în mod deschis, uman și rapid” și, pe de altă parte, să ofere statelor contractante flexibilitatea de a reglementa singure imigrația.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului Articolul 8, alineatul 1 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) din noiembrie 1950 protejează viața de familie și trebuie luat în considerare în procedurile de reîntregire a familiei:
„Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.”
Uniunea Europeană Reîntregirea familiei pentru resortisanții țărilor terțe care au reședința legală pe teritoriul statelor membre este reglementată de Directiva 2003/86/CE (Directiva privind reîntregirea familiei) din 22 septembrie 2003.
Minorii neînsoțiți pot fi reuniți cu membrii familiei lor în Europa cu respectarea unor anumite condiții. Procedura Dublin permite unui alt stat membru al UE să preia procedura lor de azil dacă familia lor locuiește deja acolo (articolul 8 din Regulamentul Dublin III). În anumite circumstanțe, părinții și frații/surorile se pot alătura, de asemenea, unui minor (articolul 9, articolul 7, alineatul 3 din Regulamentul Dublin III și considerentele 13-18 din Regulament). Reunificarea familiei nu este permisă dacă nu este în interesul copilului. Prin urmare, autoritatea relevantă pentru protecția copilului trebuie implicată în fiecare caz individual și trebuie efectuată o evaluare a bunăstării copilului.
Directiva 2011/95/UE (Directiva privind standardele de calificare) acordă refugiaților și beneficiarilor de protecție subsidiară drepturi egale în ceea ce privește reîntregirea familiei.Art. 20, alin. 2: „Cu excepția cazului în care se prevede altfel, prezentul capitol se aplică atât refugiaților, cât și persoanelor care beneficiază de protecție subsidiară”, coroborat cu art. 23, alin. 1: „Statele membre se asigură că legăturile familiale pot fi menținute”.
Aprobarea pentru reîntregirea familiei pentru resortisanții țărilor terțe continuă să fie acordată în temeiul legislației naționale, ceea ce a dus la discriminarea cetățenilor în unele state membre ale U.E., deoarece cerințele pentru reîntregirea familiei cu propriii resortisanți nu au fost încă aliniate la condițiile mai favorabile pentru cetățenii statelor membre. De exemplu, în Germania, pentru reîntregirea familiei soțului/soției cu un cetățean german, sunt necesare, printre altele, cunoștințe lingvistice ale soțului/soției, care nu sunt necesare pentru soțul/soția unui cetățean al Uniunii Europene.
Germania Punctul de plecare pentru reîntregirea soților sau a altor membri ai familiei este cel prevăzut la art. 6 din Legea fundamentală care consacră protecția căsătoriei și familiei.
În 1987 Curtea Constituțională Federală (BVerfG) s-a pronunțat asupra reîntregirii familiei în ceea ce privește art- 6 paragrafele 1 și 2 din Constituția Germaniei consacră dreptul fundamental la protecția căsătoriei și a familiei, însă acest principiu nu stabilește un drept fundamental la reîntregirea familiei cu soțul/soția în Germania.
În Republica Federală Germania, reîntregirea familiei este reglementată de Legea privind rezidența la Secțiunea 6, Șederea din motive familiale. Aprobarea pentru reîntregirea familiei este acordată de autoritățile pentru imigrare în coordonare cu misiunile diplomatice germane din străinătate. Aprobarea se acordă printr-o procedură acordare a vizei și, din 2007, este condiționată de naționalitate, cunoștințe lingvistice, dovada mijloacelor de subzistență suficiente și, în unele cazuri, de dimensiunea rezidenței. Din 2007 reîntregirea familiei unui cetățean german este, de asemenea, condiționată de venituri în anumite circumstanțe. Expunerea de motive a legii precizează că acesta este cazul atunci când reîntregirea familiei în străinătate este rezonabilă, ceea ce este considerat mai probabil a fi cazul cetățenilor naturalizați sau al celor cu dublă cetățenie decât al germanilor fără un bază culturală diferită.
Conform legii germane privind azilul și imigrația, frații nu au dreptul la reîntregirea familiei. Aceștia nu aparțin așa-numitului „nucleu al familiei”, ci sunt incluși în grupul „alți membri ai familiei”.
În 2007 a fost stabilită vârsta minimă de 18 ani a soțului/soției pentru reîntregirea familiei. De asemenea, s-a decis că trebuie demonstrate cunoștințe de bază de limba germană, corespunzătoare nivelului A1 al Certificatului European de Limbi Străine. Acest test de limbă are scopul de a facilita integrarea și de a preveni căsătoriile forțate. Soții/soțiile titularilor de Carte Albastră și ale persoanelor cu înaltă calificare, astfel cum sunt definite în Secțiunea 19 din Legea privind rezidența, precum și absolvenții de universitate recunoscuți, sunt scutiți de la demonstrarea cunoștințelor de limba germană.
Începând cu 6 septembrie 2013, conform Legii privind rezidența, orice titular al unui permis de ședere acordat în contextul reîntregirii familiei are dreptul să desfășoare o activitate remunerată.
Germania este criticată pe scară largă pentru întârzierea procedurilor de reîntregire a familiei. În așa-numitul Acord de la Berlin, cunoscut și sub numele de „șantajul de la Berlin”, se presupune că Ministerul de Externe a întârziat procedurile de azil în instanță în mii de cazuri în ultimii ani, permițând reîntregirea familiei doar după ce persoanele afectate și-au retras apelurile și au fost de acord să plătească cheltuielile de judecată. Ca răspuns, candidatul la funcția de cancelar al SPD de atunci, Olaf Scholz, a anunțat îmbunătățiri ale procesării vizelor pentru reîntregirea familiei în 2021.
Austria Reîntregirea familiei este reglementată prin „Legea privind stabilirea și rezidența” din 2005 și „Legea privind azilul” din 2005. Distincția politică dintre migrația „dorită” și cea „nedorită” a devenit din ce în ce mai importantă, migrația familială fiind asociată cu imigrația (nedorită) a persoanelor cu calificare scăzută și, prin urmare, considerată problematică în ceea ce privește integrarea în societate. „Legea privind stabilirea și rezidența” reglementează intrarea și rezidența membrilor de familie ai resortisanților țărilor terțe, ai cetățenilor Uniunii Europene și ai resortisanților austrieci. „Legea privind azilul” se aplică refugiaților și persoanelor cărora li s-a acordat protecție subsidiară. Politica austriacă privind migrația familială prezintă atât tendințe de liberalizare (o angajare anterioară, reducerea dependenței de familia susținătoare), cât și tendințe restrictive (creșterea vârstei minime pentru căsătorie, dovada competenței lingvistice). În ciuda criticilor explicite din partea Comisiei Europene, Austria insistă asupra menținerii unei cote pentru membrii de familie ai solicitanților de azil și ai resortisanților țărilor terțe care nu reprezintă lucrători esențiali cu înaltă calificare.S. Strasser, J. Tosic: Egalität, Autonomie und Integration: Post-Multikulturalismus in Österreich. Conform raportului MIPEX (Migrant Integration Policy Index) din 2015, cerințele pentru reîntregirea familiei și naturalizare în Austria au fost printre cele mai restrictive din Europa în 2017.
Elveția În Elveția reîntregirea familiei a fost acordată începând cu 1 ianuarie 2008, în temeiul Legii elvețiene privind străinii.
Cetățenii UE/AELS care au dobândit drept de ședere în Elveția își pot aduce membrii familiei în Elveția în temeiul Acordului din 1999 privind libera circulație a persoanelor dintre Elveția și UE. Acest lucru se aplică și cetățenilor elvețieni ai căror membri de familie au drepturi de ședere permanentă în UE/AELS. Membrii familiei dintr-o țară terță din afara UE/AELS li se pot alătura doar în anumite condiții restrictive. Parlamentul elvețian a respins un amendament la Legea străinilor în 2010, astfel încât cetățenii elvețieni sunt încă dezavantajați în comparație cu cetățenii UE din Elveția în ceea ce privește reîntregirea familiei.
Regatul Marii Britanii În Marea Britanie reîntregirea familiei – inclusiv pentru membrii familiei cu cetățenie britanică – se bazează pe nivelul venitului. În 2023 solicitanții unei vize familiale trebuiau să dovedească un venit de 18 600 de lire sterline. Conform planurilor guvernului, această limită urma să fie ridicată la 29 000 de lire sterline în primăvara anului 2024 și la 38 700 de lire sterline în 2025. Creșterea pragului de venit nu se aplică străinilor care locuiesc deja în Regatul Marii Britanii. Scopul este reducea imigrației. Fostul ministru Lord Barwell a declarat că este „greșit din punct de vedere moral” să se stipuleze că „doar cei mai bogați se pot îndrăgosti, se pot căsători și își pot aduce partenerul în Regatul Marii Britanii”. De asemenea, criticii au susținut că regula restricționează relocările din Irlanda în Irlanda de Nord, ceea ce contrazice spiritul Acordului de la Belfast.
Canada Conform Legii privind imigrația și protecția refugiaților și regulamentele aferente, un cetățean canadian sau un rezident permanent al Canadei în vârstă de minimum 18 ani are permisiunea, în anumite condiții, de a sponsoriza anumiți membri ai familiei sale apropiate pentru rezidența permanentă în Canada.
Statele Unite ale Americii Reîntregirea familiei a fost reglementată în 1968 prin Legea privind imigrația și naționalitatea, cu modificările ulterioare. Din punct de vedere istoric, accentul pus pe reîntregirea familiei în legislația americană privind imigrația a început în această lege, prin alocarea a 74% din toți noii imigranți admiși în Statele Unite pentru vize de reîntregire a familiei. Printre aceștia s-au numărat, în ordine descendentă, copiii adulți necăsătoriți ai cetățenilor americani (20%), soții/soțiile și copiii necăsătoriți ai străinilor rezidenți permanenți (20%), copiii căsătoriți ai cetățenilor americani (10%) și frații și surorile cetățenilor americani cu vârsta peste 21 de ani (24%). Din 2016 susținătorii unor legi de imigrare mai restrictive au criticat adesea reîntregirea familiei ca fiind migrație în lanț, cercetătorii folosind de obicei acest termen pentru procesul mai larg prin care oamenii din anumite orașe sau regiuni se succed reciproc în noi orașe și ocupații.