Mitropolitul Ioachim I al Moldovei () a fost al doilea și ultimul Mitropolit al Moldovei unit cu Roma (greco-catolic).
La începutul secolului al XV-lea, pe fondul amenințării Imperiului Bizantin de către Imperiul Otoman, împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul a luat decizia de a uni Patriarhia Constantinopolului cu Biserica Catolică, pentru a obține sprijinul Vaticanului împotriva otomanilor musulmani. Unirea a fost decisă prin Conciliul de la Basel, Ferrara și Florența. La acesta a participat și Mitropolitul Damian al Moldovei, care a aderat la unire. În urma decesului său, în 1447, Ioachim, care slujea la Ahtopol, ajunge, cu sprijinul împăratului Ioan al VIII-lea Paleologul, la 15 noiembrie 1447, Mitropolit al Moldovei, fiind numit de către Patriarhul Grigore al III-lea al Constantinopolului.
Mitropolitul Ioachim a încercat să consolideze unirea cu Roma, însă instabilitatea politică ce a dominat atunci tronul Moldovei nu a permis acest lucru. În urma căderii Constantinopolului, unirea a fost anulată. Patriarhul sârb Nicodim al II-lea de Peć l-a numit Mitropolit al Moldovei pe bulgarul Teoctist, un anti-catolic ferm care, având sprijin politic, reușește să îl alunge pe Ioachim în Polonia.
Note
Vezi și Istoria Bisericii Române Unite
Ioachim, Mitropolitul Categorie:Convertiri la catolicism de la ortodoxie răsăriteană Categorie:Clerici români din secolul al XV-lea Categorie:Clerici greco-catolici români