Serviciul General de Informații și Securitate () este agenția de informații și securitate a Țărilor de Jos. AIVD se concentrează în principal pe amenințările interne la adresa securității naționale neerlandeze.

Responsabilități Ministrul de Interne și Relații cu Regatul este responsabil politic pentru acțiunile AIVD. Supravegherea este asigurată de trei organisme:

Un comitet de revizuire (în ) pentru utilizarea puterilor speciale de către serviciile de informații și securitate numit de a doua Cameră a Statelor Generale. Un comitet de supraveghere (în ) numit de a doua Cameră a Statelor Generale. Comitetul pentru Serviciile de Informații și Securitate (în ), format din liderii tuturor partidelor politice reprezentate în Camera a Doua a Statelor Generale.

AIVD publică un raport anual care include bugetul său. Versiunea publicată conține redactări acolo unde informațiile sunt considerate sensibile. AIVD poate fi obligată de instanțe să publice orice înregistrări deținute despre un cetățean privat, dar poate păstra secrete informațiile relevante pentru cazurile curente. Nicio informație mai veche de cinci ani nu va fi furnizată sub nicio formă cetățenilor privați despre înregistrările lor.

Activități Principalele activități ale serviciului includ:

monitorizarea anumitor persoane și grupuri de persoane, cum ar fi extremiștii politici și religioși; furnizarea de informații către și de la serviciile de informații străine și interne; efectuarea de verificări ale antecedentelor persoanelor angajate în „poziții de încredere”, în special funcții publice și poziții superioare sau privilegiate în industrie (cum ar fi telecomunicațiile, băncile și cele mai mari companii), inclusiv a membrilor comisiilor parlamentare de control; investigarea incidentelor precum atentatele teroriste cu bombă și amenințările; oferirea de consiliere și avertizare cu privire la riscurile la adresa securității naționale, inclusiv consiliere privind protejarea conducerii naționale; Agenția Națională pentru Securitatea Comunicațiilor din Olanda, care oferă consultanță privind securitatea comunicațiilor pentru utilizatorii guvernamentali.

Metodele serviciului de informații includ:

interceptări telefonice și de internet autorizate de ministrul afacerilor interne (spre deosebire de o hotărâre judecătorească); infiltrare (rareori de către angajații serviciului, ci mai degrabă de către persoane din afară care ar avea acces facil la un anumit grup); utilizarea informatorilor (membri existenți ai grupurilor care sunt recrutate); informații din surse deschise; acces nelimitat la informațiile poliției; utilizarea legăturilor serviciilor de informații străine care locuiesc în Țările de Jos în condiții de statut diplomatic (inclusiv imunitate diplomatică deplină) pentru a colecta informații care depășesc autoritatea AIVD.

Critici Serviciul a fost criticat pentru:

La scurt timp după arestarea omului de afaceri olandez Frans van Anraat, condamnat pentru complicitate la crime de război pentru vânzarea de materii prime pentru producerea de arme chimice către Irak în timpul domniei lui Saddam Hussein, ziarele olandeze au relatat că van Anraat fusese informator al serviciului secret olandez AIVD și se bucurase de protecția AIVD. Eliberarea lui Abdul Qadeer Khan, care a furat cunoștințele nucleare olandeze și le-a folosit pentru ca Pakistanul să-și producă bomba nucleară. Totuși, fostul prim-ministru al Țărilor de Jos, Ruud Lubbers, a susținut în 2005 că acest lucru s-a făcut la o cerere străină. Lipsa atenției și a informațiilor suficiente privind violența politică sau grupurile de mediu, în special în urma uciderii lui Pim Fortuyn de către un radical ecolog. Pierderea unui laptop și a unei dischete cu informații clasificate de la un birou regional al AIVD. Informațiile de pe discuri indicau faptul că serviciul a colectat informații despre politicianul Pim Fortuyn și membrii partidului său, precum și despre activiști de stânga. Printre altele, documentele îl acuză pe Pim Fortuyn că a întreținut relații sexuale cu băieți marocani minori. Investigarea membrilor familiei reginei care avuseseră o ruptură în familie, deși acest lucru nu a fost ordonat de ministrul afacerilor interne, ci mai degrabă de biroul Reginei. În timpul Războiului Rece, BVD avea reputația de a intervieva potențialii angajatori ai persoanelor pe care le considera suspecte din orice motiv, îngrijorând astfel companiile cu privire la angajarea acestor persoane. Printre motivele suspiciunii se numărau idealurile de stânga, apartenența la Partidul Comunist sau un cazier militar incert (cum ar fi obiector de conștiință în ceea ce privește recrutarea obligatorie), deși nu au fost prezentate niciodată dovezi în acest sens. În 2024, s-a relatat că AIVD și MIVD recrutaseră jurnaliști pentru a acționa ca agenți ai lor pe plan intern și internațional, pentru care erau plătiți. Acest lucru a fost confirmat într-un raport al Comitetului de supraveghere CTIVD.

Note

Vezi și

Categorie:Război cibernetic Categorie:Securitate națională Categorie:Servicii secrete